Într-un sediu al Uniunii Bulgarilor din Banat, mult prea neîncăpător pentru numărul celor care au ţinut să ia parte la eveniment, Gheorghe Nacov, primarul din Dudeştii Vechi, a fost vineri investit în funcţia de consul onorific al Bulgariei la Timişoara.

Atmosfera de la Poli Timişoara s-a mai destins după victoria de la Mediaş. Totuşi, echipa e într-o tensiune maximă, pentru că urmează un nou meci extrem de dificil cu FC Braşov, una dintre cele mai de succes echipe ale returului. Antrenorul de la Poli, Dusan Uhrin, nu concepe decât victoria în partida de sâmbătă seara, de la ora 21.30.

Începând de luni, 2 mai, cei 17 kilometri ce despart Timişoara de localitatea Dudeştii Noi vor fi acoperiţi de o nouă linie de transport metropolitan, denumită M24. Autobuzul va avea staţia de plecare din Piaţa Consiliul Europei din oraş, iar preţul unui bilet de călătorie va fi de 4 lei.

Reprezentanţii poliţiei adoptă modelul american pentru rezolvarea cazurilor în care minorii dispar. Oamenii legii au încheiat protocoale cu instituţiile media naţionale, dar şi cu persoane juridice, pentru a implica partenerii sociali in cazurile de rapire. Autoritatile timisene vor iniţia şi ele colaborări cu partenerii media din judeţ pentru a completa programul la nivel naţional.

FC Politehnica Timişoara continuă sâmbătă seria meciurilor dificile din campionat. de la ora 21.30, pe stadionul "Dan Păltinişanu", alb-violeţii vor avea de înfruntat formaţia FC Braşov, revelaţia acestui retur de campionat. După mai mult timp, Timişoara abordează partida din fotoliul de lider, victoria de la Mediaş urcând formaţia bănăţeană pe primul loc, la un punct de Oţelul.

Eveniment

Escrocii au găsit noi metode de a lua bani de la oameni. ANAF avertizează contribuabilii
ANAF avertizează asupra unor noi tentative de fraudă prin telefon și e-mail. Escrocii se folosesc de numele instituției pentru a obține date personale și bancare, promițând contribuabililor inclusiv restituirea unor sume de bani achitate în plus. Autoritățile le recomandă oamenilor să fie prudenți și să nu ofere informații confidențiale persoanelor necunoscute.

Lugoj

Lugojenii care au construit fără autorizație mai au timp să intre în legalitate. Primăria oferă consultanță
Proprietarii din Lugoj care au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări diferite de cele aprobate prin autorizația de construire au posibilitatea de a intra în legalitate, în anumite condiții. Primăria Municipiului Lugoj atrage atenția asupra noilor prevederi legislative și le recomandă cetățenilor să înceapă cât mai repede demersurile pentru obținerea autorizației de regularizare.

Eveniment

FOTO. Geamul castelului din Parcul Copiilor, spart de doi tineri. Unul de 17 ani a fost prins de polițiștii locali
Intervenție a polițiștilor locali în Parcul Copiilor din Timișoara, după ce două persoane au spart geamul castelului din incinta parcului și au pătruns în interior. Unul dintre suspecți a fost prins, în timp ce complicele său a reușit să fugă. Totodată, trei persoane suspectate de furturi din buzunare au fost depistate în zona Sinaia.

Ştiri din Timiș

(P) Gândaci și șoareci în Timișoara: cine plătește și cât
În Timișoara, gândacii care urcă din subsolul blocului sunt treaba asociației de proprietari, iar șoarecii care intră toamna în casa cu curte sunt treaba proprietarului. La Compania DDD®, deratizarea în interiorul unei case costă 500 de lei, cu TVA inclus, iar stațiile din curte, când e nevoie de ele, se plătesc separat; dezinsecția de gândaci pornește de la 500 de lei pe etapă, în două etape. Înainte de lucru, cereți firmei în scris prețul total, garanția și ce acte primiți la final.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 9 noiembrie
Luni, 9 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

România

Ursula von der Leyen este luni în România. Întâlniri cu Nisușor Dan și Luca Niculescu
Președintele României, Nicușor Dan, o va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi oficiali vor discuta despre securitatea europeană, competitivitatea economică, energie și extinderea Uniunii Europene, cu accent pe sprijinul acordat Republicii Moldova. 1

Eveniment

Șoferii din Timiș, verificați de polițiștii rutieri. Echipajele sunt prezente în mai multe puncte
Polițiștii au început controalele pe DN 6, în Timiș. Până la ora 15, șoferii pot fi opriți pentru verificări, iar oamenii legii urmăresc în special abaterile care pot provoca accidente.

Eveniment

Tragedie în miez de noapte. Un tânăr a fost ucis de tatăl vitreg, iar mama sa a fost rănită
Un scandal izbucnit în toiul nopții s-a încheiat cu o crimă, la Oțelu Roșu. Un tânăr de 21 de ani a fost ucis cu un cuțit de tatăl său vitreg, iar mama acestuia a fost rănită și transportată la spital.