Aproape 3.000 de oameni, conform estimării organizatorilor, au înfruntat duminică seara frigul şi ameninţarea ploii pentru a asista la concertul cu miros de praf de puşcă dedicat de Filarmonica Banatul Zilei Europei. TAB-uri, soldaţi în pas de defilare, tunuri, gloanţe, flăcări, fum şi artificii întâmpinate cu urale au împănat evenimentul desfăşurat chiar pe terenul Unităţii Militare de la Chişoda.
Vizitele la Timişoara ale candidaţilor pentru alegerile care vor desemna viitorul şef al PDL s-au încheiat duminică, odată cu prezentarea moţiunii „O Românie dreaptă, o Românie europeană” a secretarului general al partidului, Vasile Blaga.
Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual va organiza marti un miting de protest la Palatul Parlamentului la care vor participa angajati ai MAI si membrii lor de familie.
Cea de-a VII-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus de la Timişoara s-a încheiat duminică la prânz cu tradiţionala festivitate de decernare a premiilor pentru cel mai bun editor, cea mai râvnită carte, a Trofeului Presei, premiilor Educaţia şi titlului Miss Lectura.
Casa Artelor din Timişoara a gazduit partea de creaţie din cadrul StudentFest. Tineri actori au intrat în pielea vedetelor de televiziune. Studenţii au parodiat vedete ca Oana Zavoranu, Cabral sau Andreea Marin.