Politehnica Timişoara reuşeşte să se menţină la un singur punct în spatele liderului, Oţelul Galaţi, după ce a învins Unirea Urziceni în partida de luni seara, de pe Dan Păltinişanu. Gălăţenilor le-a şuierat glonţul pe la urechi. Liderul la zi nu a reuşit să câştige la Brăneşti decât cu un gol marcat în ultimul minut al prelungirilor. Astfel, Timişoara a ratat o nouă şansă de a avansa pe prima treaptă a podiumului.
Etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri (CNR) a prilejuit şi debutul unui timişorean în acest sezon. Adrian Moraru a fost singurul reprezentant al Timişului la Raliul Târgu Mureş, pilotul în vârstă de 33 de ani reuşind un loc 5 la clasa sa.
Babel Education și Asociația Absolvenților Liceului Shakespeare oferă o bursa de 1.000 de dolari unui tânăr român care doreşte să studieze la o facultate din Statele Unite sau Marea Britanie. Absolvenții de liceu din Timişoara care s-au săturat de sistemul românesc de învățământ se pot înscrie în competiţie până în 5 iunie.
Urmăriţi în format LIVE TEXT partida dintre Poli Timisoara şi Unirea Urziceni. Meciul se joacă pe Stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara. Partida va fi arbitrată la centru de Dragoş Istrate (Bucureşti). El va fi asistat la cele două tuşe de Ioan Onicaş şi Gabriel Bârjac, ambii din Zalău. Rezervă de arbitru va fi Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin), iar observatori-bucureştenii Constantin Zotta şi Daniel Gherasim.
Nu a vrut sub nicio formă să-şi ia carnetul de conducere, dar nici să se lase de şofat. Un individ prins luni de poliţiştii timişoreni a ajuns să fie dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat de trei ori la închisoare pentru conducere fără permis.