Pădurea Verde a fost luată cu asalt de cei mai buni puşcaşi români. La o săptămână după ce în Poligonul Diana din Timişoara s-au întrecut tiriştii de top ai ţării, sâmbătă a venit rândul vânătorilor să îşi demonstreze măiestria la Cupa Primăverii Sporting.
Peste o sută de elevi, absolvenţi şi profesori ai Colegiului Naţional C.D. Loga s-au adunat sâmbătă în sala festivă pentru a sărbători cei 114 ani de existenţă a instituţiei. Proaspeţi absolvenţi sau personalităţi care au terminat cursurile la Loga în urmă cu zeci de ani, cu toţi au celebrat ziua şcolii.
Gara de Nord a fost împânzită de jandarmi şi poliţişti, sâmbătă, când au sosit la Timişoara zeci de suporteri dinamovişti. Meciul lui Poli cu Dinamo este considerat a fi unul cu grad ridicat de risc, aşa că la stadion vor fi desfăşurate importante forţe de ordine.
Amatorii de rock care au ales să-şi petreacă seara de vineri în clubul Jaxx din Timişoara au avut parte de un spectacol deosebit, în cadrul căruia pe scenă au evoluat formaţia maghiară Amber Smith şi timişorenii de la Persona.
Primul episod al acestui week-end automobilistic s-a desfăşurat vineri seara, pe platoul din faţa Stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara. Gold Cup Blitz a reunit la start 38 de concurenţi, fiecare dintre aceştia încercând să impresioneze asistenţa pe traseul de aproximativ 2 kilometri