Primul concert în Timişoara al formaţiei ROA (Rise of Artificial), care a ocupat primele locuri ale topurilor româneşti cu single-ul de mare succes „Ne Place”, va avea loc în data de 17 iunie la Porky’s. Cu această ocazie trupa îşi va lansa şi albumul de debut în oraşul de pe Bega.
După ce au fost trimiși în judecata pentru acte de corupție, unii dintre polițiștii de frontieră şi vameşi au de-a face acum și cu Agenția Națională pentru Integritate (ANI). Mai exact, unul dintre polițiști va rămâne fără o parte din avere. Acesta nu a putut să explice cum a câștigat peste 45 de mii de euro.
Vestea că FC Politehnica Timişoara ar putea pierde locul de Liga 1 şi participarea în Liga Campionilor nu cade deloc bine timişorenilor. Subiectul este unul fierbinte şi iscă discuţii pe măsură.
Timișorenii au început sa-și înscrie copiii la grădiniță. Timp de trei zile, din 30 mai în 2 iunie, pot fi depuse cererile pentru înscrierea la grupa mică. Inspectorii școlari spun că anul acesta sunt cu 160 de locuri în plus față de anii precedenți.
Ziua Mondială fără Tutun este marcată, marţi, la Timişoara, printr-o campanie adresată tinerilor vulnerabili la consumul de tutun. Acţiunea este pusă la cale de cei de la Agenţia Naţională Antidrog împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar sloganul ales este „Să facem fiecare zi Ziua Fără Tutun”.