Cea de-a şasea ediţie a festivalului internaţional Plai a debutat vineri seara la Muzeul Satului Bănăţean, prima zi a manifestării aducând pe scena mare recitaluri cu trupele BeshOdROM (Ungaria), Beefolk (Austria), The Idan Raichel Acoustic Project (Israel) şi Tunderground (România).
Moment de sărbătoare, sâmbătă, pentru chirurgia cardiacă din Timişoara. La cei 20 de ani de existenţă, profesori şi medici de top în medicina bănăţeană au sărbătorit aniversarea alături de invitaţi din Europa, dar şi de unul dintre primii pacienţi pe care i-a avut institutul, operat în urmă cu două decenii. În curând, Institutul de Cardiologie Timisoara îşi va adăuga secţii noi, într-un corp de clădire ridicat recent.
Fetele de la Baschet Club Danzio Timişoara au fost depăşite de colegele de la ICIM Arad în meciul tur al optimilor de finală contând pentru Cupa României. Meciul nu a fost unul simplu pentru timişorence, având în vedere că au evoluat împotriva deţinătoarei trofeului. La final, duelul Timişoarei cu Aradul s-a încheiat cu scorul de 65 – 52 în favoarea vizitatoarelor. Pe reprize a fost 10-22, 8-17, 25-9, 9-17.
Voluntarii organizației Verde pentru biciclete au susținut, vineri, o demonstrație de trial pe biciclete în Piața Unirii din Timișoara. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul Săptămânii Mobilității Europene și a avut ca obiectiv promovarea deplasării pe două roţi.
Un eveniment muzical excepţional, în care unul dintre cele mai redutabile ansambluri de muzică contemporană, Trio Contraste, va interpreta un program cu patru prime audiţii, este oferit publicului din Timişoara înainte de a fi susţinut în cadrul Festivalului George Enescu, la Bucureşti.

România

„Radarul Balastierelor”, finalizat tehnic, dar încă nefuncțional. Ce mai trebuie făcut pentru a putea fi folosit
Aplicația „Radarul Balastierelor”, concepută pentru monitorizarea exploatării și transportului agregatelor minerale, a ajuns în etapa de recepție finală, însă nu poate fi utilizată deocamdată. Pentru punerea în funcțiune sunt necesare adoptarea unei Hotărâri de Guvern, stabilirea responsabilităților instituțiilor implicate și definitivarea soluției tehnice pentru găzduirea și administrarea sistemului.

Ştiri din Timiș

PMT cedează terenul pe care CJT vrea să facă o parcare supraetajată lângă „Județean”. Primele lucrări, la anul
Parcarea multietajată promisă de Consiliul Județean Timiș la Spitalul Județean face un nou pas spre realizare. Primăria Timișoara a acceptat parteneriatul cu CJT și va pune la dispoziție un teren de 9.700 de metri pătrați de pe strada Arieș, în timp ce administrația județeană va finanța și construi parcarea.

Eveniment

Accident în sensul giratoriu Reșiței din Timișoara. Un copil de 7 ani a fost rănit
Un copil în vârstă de 7 ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs pe Calea Șagului din Timișoara, după ce două mașini s-au lovit în sensul giratoriu.

Ştiri din Timiș

Fosta manageră a Spitalului Municipal Timișoara și alte două angajate, trimise în judecată pentru falsificare de acte
Trei persoane cu funcții de conducere în cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara au fost trimise în judecată pentru fals intelectual în formă continuată, după ce ar fi semnat 22 de decizii de încetare a contractelor de muncă, cu date nereale.

Eveniment

A ajuns la spital după ce a lovit trei mașini parcate în Sânandrei
Un accident în lanț a avut loc pe o stradă din Sânandrei, unde un șofer de 40 de ani a lovit trei mașini parcate. Bărbatul a fost rănit și dus la spital.

Eveniment

Mașină de aproape 90.000 de lei, căutată de autoritățile slovace, găsită de vameșii de la Jimbolia
Un autoturism căutat de autoritățile din Slovacia a fost depistat la intrarea în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Mașina, în valoare de aproximativ 90.000 de lei, era condusă de un cetățean sârb și a fost indisponibilizată pentru continuarea cercetărilor.

Ştiri din Timiș

Bilete de tratament disponibile pentru pensionarii din Timiș. Ce stațiuni sunt pe listă și ce acte sunt necesare
Pensionarii și asigurații din județul Timiș mai pot obține bilete de tratament balnear pentru seria a XIII-a, cu plecare în 5 noiembrie. Casa Județeană de Pensii Timiș anunță că au rămas bilete disponibile, contra cost, în mai multe stațiuni din țară, pentru afecțiuni reumatismale și cardiovasculare.

Mapamond

Papa Leon al XIV-lea merge în America Latină după operația la plămân
Papa Leon al XIV-lea va efectua călătoria apostolică în Uruguay, Argentina și Peru, programată în perioada 6-17 noiembrie, după ce medicii au confirmat că recuperarea sa postoperatorie evoluează favorabil. Anunțul a fost făcut de Vatican, la aproape două săptămâni după intervenția chirurgicală prin care suveranului pontif i-a fost îndepărtată o parte din plămânul drept, în urma diagnosticării unei tumori canceroase.