Clubul Porky s din Complexul Studenţesc din Timişoara a fost marţi noaptea gazda primei petreceri incluse în noul sezon de clubbing din această locaţie, care s-a desfăşurat sub numele de Sfânta Petrecere, cu tematica Baie de Săpun.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Timiş are de-a face cu reclamaţii care de care mai ciudate. Pe perioada verii, reprezentanţii instituţiei s-au confruntat cu două plângeri inedite: o femeie a venit să reclame că cineva îi face vrăji, însă nu cunoştea persoana respectivă, iar un bărbat a mers la CJPC Timiş să reclame o frizeriţă pentru că nu l-a tuns după cum a cerut.
Formaţia Grimus îşi lansează noul album, „Egretta”, printr-un turneu internaţional care va poposi şi în Timişoara, evenimentul local din cadrul acestei campanii urmând să se desfăşoare în data de 29 octombrie la Setup Venue.
Sâmbătă, 1 octombrie, melomanii timişoreni vor avea ocazia să participe la un eveniment deosebit în Setup Venue, în cadrul căruia va mixa cel mai legendar DJ din Ungaria, Palotai, care la cei 50 de ani ai săi continuă să inspire şi să cultive muzica şi cultura electronică.

Capitală Culturală

Galerie de sculptură în aer liber. Lucrarea „Refugiu”, a lui Virgil Scripcariu, dezvelită în Piața Unirii
Vineri, 30 octombrie, timișorenii sunt invitați la „Ziua Sculpturii”, un eveniment care aduce noi opere de artă în spațiul public. Punctul central va fi dezvelirea sculpturii „Refugiu”, semnată de Virgil Scripcariu, câștigătorul Premiului „Peter Jecza” pentru Sculptura Anului 2026, în valoare de 8.000 de euro. Programul cuprinde și o expoziție cu lucrările a 12 artiști, precum și un performance multimedia la Casa Jecza.

Ştiri din Timiș

Două premii internaționale pentru Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara
Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara se întoarce cu două distincții importante de la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret „Osmeh Niša”, desfășurat în Serbia. Spectacolul „Mica Sirenă” a fost premiat pentru cea mai bună regie, iar actrița Patricia Gavril a obținut un premiu pentru interpretarea rolului principal.

Eveniment

O femeie de 47 de ani a ajuns la spital după ce mașina sa a fost lovită din spate în Moșnița Nouă
O femeie de 47 de ani a ajuns la spital, luni dimineață, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită din spate de un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, în Moșnița Nouă. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.

Mapamond

Victorie istorică pentru studenți în Serbia. Vučić și-a recunoscut înfrângerea
Mișcarea studențească din Serbia a obținut o victorie istorică la alegerile parlamentare anticipate de duminică, în fața taberei lui Aleksandar Vučić. Liderul sârb și-a recunoscut înfrângerea, după mai bine de un deceniu în care s-a aflat în centrul puterii politice. 1

Ştiri din Timiș

Elevii Liceului de Arte Plastice din Timișoara își vor desena emoțiile în realitate virtuală
Elevii Liceului de Arte Plastice din Timișoara vor experimenta o nouă formă de exprimare artistică, prin desen în realitate virtuală. Atelierele încep în 2 noiembrie 2026 și se vor desfășura pe parcursul anului școlar, urmând să se încheie cu o expoziție în 2027.

Eveniment

UPDATE. Persoană încarcerată în urma unui accident în Dumbrăvița, în apropiere de Almira. Un camion și două mașini sunt implicate
Un accident în care au fost implicate un autocamion și două autoturisme a avut loc luni dimineață, pe DJ 691, în Dumbrăvița, în apropiere de Almira. Un bărbat a rămas încarcerat, iar alte persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal 2

Ştiri din Timiș

Interviu cu Liana Popescu, director general RPC Group
Într-un interviu, Liana Popescu, director general RPC Group, vorbește despre transformarea companiei, extinderea către lucrările publice și provocările din construcții, subliniind rolul esențial al echipei, disciplinei și adaptabilității în dezvoltarea sustenabilă a grupului.

Cariere de Poveste

FOTO. Dr. Andreea Andraș, educatorul care folosește teatrul pentru a combate bullyingul: „Victimele ajung, de multe ori, agresori”
De la teatru și sociologie la educația copiilor din medii vulnerabile, Andreea Valeria Andraș a ales să transforme experiența profesională într-un instrument de schimbare socială. Educatoare la Centrul Cultural și Educațional Kuncz din Timișoara de trei ani, ea lucrează cu copii, în special din comunitatea romă, și folosește teatrul forum, jocul de rol și metodele de educație nonformală pentru a-i apropia de educație și pentru a-i ajuta să înțeleagă și să gestioneze conflictele. 2