Noi incidente înainte de alegerile locale în judeţul Timiș. În oraşul Deta, doi președinți ai unor secții de votare au plecat acasă cu ștampilele marcate „votat”, în timp ce la Beregsău Mic, în comuna Săcălaz, au dispărut 500 de buletine de vot.
BC Timba a tras linia după cel mai bun sezon din istorie. La câteva zile după ce a câştigat Divizia A de baschet masculin şi a promovat pentru prima oară în primul eşalon, „Urşii” au făcut analiza unui campionat de poveste...
Şoferul unui autoturism Dacia Logan, nu a luat în seamă semnalele acustice şi luminoase de la trecerea de cale ferată de pe strada Smârdan din Lugoj, iar maşina în care se afla a fost lovită, sâmbătă după-amiază, de trenul Regio Caransebeş-Timişoara.
Locuitorii din zona Blașcovici, din Timișoara, s-au trezit, sâmbătă dimneaţa, cu afişe ale candidaţilor PDL la alegerile locale de duminică lipite pe parbrizele mașinilor. Reprezentanții PDL Timiș afirmă că aceasta este o acțiune murdară a contracandidaților, o tentativă de a-i enerva pe șoferi pentru a vota împotriva democrat-liberalilor, și au depus plângere la Biroul Electoral Județean.
Locuitorii din zona Blașcovici, din Timișoara, s-au trezit, sâmbătă dimneaţa, cu afişe ale candidaţilor PDL la alegerile locale de duminică lipite pe parbrizele mașinilor. Reprezentanții PDL Timiș afirmă că aceasta este o acțiune murdară a contracandidaților, o tentativă de a-i enerva pe șoferi pentru a vota împotriva democrat-liberalilor, și au depus plângere la Biroul Electoral Județean.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 3 octombrie, a fost inaugurată baza sportivă „Costică Rădulescu”, aflată în apropierea viitorului stadion „Dan Păltinișanu”, într-o zi importantă din punct de vedere sentimental pentru fotbalul timișorean: în urmă cu 36 de ani, în 3 octombrie 1990, Poli Timișoara (antrenată de cel pe care îl alintau „nea Costică Rădulescu) reușea să se califice în turul al doilea al Cupei UEFA, eliminând surprinzător echipa Atletico Madrid.
Eveniment
Pompierii din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare au intervenit la șapte incendii de vegetație, provocate de arderi necontrolate, care au afectat peste 44 de hectare de teren. Cele mai mari suprafețe au ars la Chevereșu Mare și Coșteiu. Autoritățile le reamintesc cetățenilor că arderea vegetației este interzisă și poate fi sancționată cu amenzi de până la 100.000 de lei.
Târgul Imobiliar
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Evenimentul reunește dezvoltatori, agenții imobiliare, consultanți și instituții financiare, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi proiecte rezidențiale și soluții de finanțare. Intrarea este gratuită.
Ştiri din Timiș
Pasionații de gastronomie sunt așteptați să-și demonstreze talentul la ceaun, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Ceaunelor, eveniment programat în 17 octombrie 2026, la Giarmata Vii. Organizatorii au deschis înscrierile pentru echipele care vor să intre în competiția gastronomică.
Utile
Sâmbătă, 3 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, concerte și expoziții.
Ştiri din Timiș
Un incendiu a izbucnit vineri seara, la o hală de prelucrare a lemnului din localitatea Victor Vlad Delamarina, județul Timiș. Pompierii au fost anunțați în jurul orei 20:05, iar la locul intervenției au fost mobilizate echipaje din Lugoj, Făget și Buziaș. UPDATE. Incendiul a fost stins.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a intervenit pentru a solicita oprirea execuției americancei Christa Pike, condamnată la moarte în statul Tennessee, însă autoritățile americane nu ar fi răspuns solicitării înainte ca procedura de injecție letală să eșueze, relatează La Repubblica, citată de Agerpres. Execuția programată miercuri seara nu a putut fi finalizată, iar femeia, în vârstă de 50 de ani, a rămas în viață, în stare critică.
1