Festivalul Street Delivery a continuat pe parcursul zilei de sâmbătă cu o serie de acţiuni desfăşurate în timpul zilei, seara fiind rezervată concertelor susţinute de timişorenii de la Rubik’s Cube şi bucureştenii de la The Amsterdams.
Sâmbătă seara, formaţia Taxi a susţinut un concert extraordinar în No Name, evenimentul prilejuindu-le celor prezenţi o întâlnire cu hiturile formaţiei al cărei solist vocal este Dan Teodorescu.
Mii de copii şi familiile lor aflate în nevoie în Timişoara sau Timiş s-au bucurat ani de zile de ajutor – material sau moral – iniţiat, produs şi susţinut de asistenţii sociali. “Inimă Bună” şi Fundaţia Bethany, SCOP sau Societatea pentru Copii şi Părinţi sunt doar câteva nume cu rezonanţă nu doar în sufletele celor ajutaţi, ci şi în mintea celor care au fost învăţaţi să ajute, cu ajutorul asistenţilor sociali. Generaţii întregi de studenţi şi profesorii lor, aproapoe 300 de specialişti din ţară şi străinătate vor sărbători, luni şi marţi, la Universitatea de Vest Timişoara 20 de ani de învăţământ, cercetare şi practică în asistenţa socială.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi astăzi, duminică, 17 iunie pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate.
O echipă de anchetă care a făcut cercetări, sâmbătă, la locul puternicului incendiu de pe strada Ion Ionescu de Brad din Timișoara a stabilit că, cel mai probabil, focul a fost pus intenționat. Pagubele se ridică, potrivit proprietarilor, la circa 50.000 de lei.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Digger”, o comedie neagră satirică regizată de Alejandro G. Iñárritu, cu Tom Cruise în rolul unui magnat al petrolului ale cărui acțiuni declanșează o catastrofă de proporții globale. Filmul îi mai are în distribuție pe Riz Ahmed, John Goodman, Sandra Hüller, Michael Stuhlbarg și Jesse Plemons.
România
Compania aeriană AnimaWings a anunțat inițierea procedurii de reorganizare judiciară, măsură prin care urmărește să obțină protecția legală necesară pentru continuarea activității și restructurarea obligațiilor financiare.
Ştiri din Timiș
În anul în care sărbătorește 20 de ani pe piața locală, Auchan România, în parteneriat cu Habitat for Humanity, lansează „Căsuțe pentru căsuțe”, un proiect de solidaritate prin care susține construirea a 10 locuințe pentru familii aflate în situații de vulnerabilitate. Auchan a alocat 625.000 de euro pentru realizarea proiectului, iar locuințele vor fi construite în perioada 2026-2027, în două localități din județele Bacău și Prahova. Clienții sunt invitați să se alăture inițiativei prin achiziția unor căsuțe de jucărie pentru construcție, colecționabile și disponibile în magazinele Auchan, banii din vânzarea acestora mergând ca sprijin către construcția de case reale, pentru familiile nevoiașe.
Ştiri din Timiș
Consultările pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de premier se reiau luni, la Cotroceni. Președintele Nicușor Dan va discuta, pe rând, cu partidele parlamentare, după eșecul Guvernului Mureșan.
Târgul Imobiliar
În perioada 3–4 octombrie, Cartierul Primăverii participă la Târgul Imobiliar Timișoara, organizat la Iulius Congress Hall, iar în centrul prezentării din acest an se află casele pe parter din colecția Primăverii Private Collection.
Ştiri din Timiș
Delgaz Grid începe luni, 5 octombrie, lucrări la rețeaua de gaze din Timișoara, cu restricții de circulație pe mai multe străzi. Pe Eternității și Clăbucet, măsurile intră în vigoare din noiembrie.
Ştiri din Timiș
Curs gratuit pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale, destinat angajaților din vestul țării
Angajații din regiunea de vest a României au posibilitatea de a participa gratuit la un curs dedicat dezvoltării competențelor antreprenoriale, financiare și juridice. Programul de formare se desfășoară în perioada 15 octombrie – 9 noiembrie 2026, într-un format hibrid, cu activități atât fizice, cât și online, la CCIAT Timiș.
Eveniment
Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a furat o borsetă cu 300 de lei, carduri bancare și chei de acces dintr-o societate comercială de pe bulevardul Dâmbovița. Fapta ar fi avut loc pe 30 septembrie, iar cercetările continuă.