Încă o premieră în Timișoara. Un student a ales să își exprime creativitatea într-un mod aparte. Emanuel Gliga realizează pictură tridimensională, devenind în felul acesta singurul artist din România care creează picturi 3D.
Blânde și sociabile, șopârlele Roko și MINI sunt originare din Australia și s-au adaptat foarte bine la clima din România. Au trei ani, aleargă după insecte și... se iubesc.
Bustul celebrului Constantin Brâncuşi a fost dezvelit miercuri la Timişoara. Acesta a fost pus în curtea Facultăţii de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Nici nu s-a schimbat încă oficial conducerea primăriei că Poliţia Locală a început să abordeze diferit problema cerşetoriei la Timişoara. Poliţiştii locali au început acum să adune zi de zi cerşetorii de pe străzi. În trei zile, luni, marţi şi miercuri, agenţii au ridicat, din diferite zone din oraş, peste 40 de persoane care apelau la mila publică sau oameni ai străzii.
Speranţa bănăţenilor de a merge în curând pe autostradă de la Timişoara până la Sibiu va putea deveni realitate doar în anii viitori. Termenul limită pentru depunerea dosarelor în vederea atribuirii tronsonului 2 din autostrada Timişoara – Lugoj, dar şi a tronsoanelor 2, 3 şi 4 din Lugoj – Deva a fost din nou amânat, fiind extins până pe data de 20 august.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la un festival la Stadionul Dan Păltinușanu, dar și la spectacole de teatru.
România
Fosta deputată PSD Laura Vicol a fost chemată joi la DIICOT, unde procurorii i-au adus la cunoștință că au extins urmărirea penală pe numele său în dosarul Nordis. Anchetatorii o cercetează pentru alte trei infracțiuni. Este vorba despre fals în declarații în formă continuată, spălarea banilor în formă continuată și complicitate la înșelăciune.
Eveniment
Polițiștii din Lugoj și din zona rurală au intensificat controalele pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic. În ultimele zile, oamenii legii au verificat transporturi de material lemnos și au documentat un caz privind tăierea și sustragerea ilegală a unor arbori. Au fost aplicate amenzi, iar mai multe cantități de lemn au fost confiscate.
Ştiri din Timiș
Elevii din Timiș anunță un protest în Piața Victoriei din Timișoara, în contextul proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii. Acțiunea este programată vineri, 2 octombrie, de la ora 15:00. Organizatorii îi îndeamnă pe elevi să vină îmbrăcați în negru.
Ştiri din Timiș
Traficul din centrul Timișoarei va fi restricționat în weekend pentru „Liberty Maraton 2026”. Măsurile afectează și transportul public, mai multe linii urmând să circule deviat sâmbătă și duminică.
Capitală Culturală
Micuța Galerie Brăteanu din centrul Timișoarei s-a impus drept unul dintre cele mai dinamice spații de artă contemporană ale orașului. Începând de duminică, galeria va găzdui expoziția intitulată „Albul termic / iubirea bibelou de porțelan”, un proiect artistic – instalație semnat de artistul vizual Elena Ilash din Cluj-Napoca.
România
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură în trimestrul al II-lea al anului 2026. Peste 15.000 de agricultori beneficiază de acest sprijin, iar valoarea totală a plăților depășește 150 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Un protest dedicat protecției animalelor va avea loc duminică, 4 octombrie, în Piața Unirii din Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
2