Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi joi, 28 iunie, pe drumurile din Timişoara şi judeţ. Vezi aici unde vor fi ele amplasate.
Outlet Expo, Târgului lichidărilor de stocuri, reducerilor şi promoţiilor, îi aşteaptă pe amatorii de preţuri bune, în aceste zile, la Centrul Regional de Afaceri. Haine, încălţăminte, dar şi mobilier sau aparatură electrocasnică, toate la preţuri bune, pot fi găsite în cadrul târgului.
Din 1 iulie, timp de două luni, Tribunalul Timiș își va reduce activitatea și va trece la orarul de vară. Vezi care sunt orele de lucru cu publicul.
Indiferent că este vorba despre probleme cu articulaţiile sau despre depresie, despre dureri de cap sau spate, orice persoană cu vârsta peste 40 de ani poate să beneficieze de evaluări complexe ale stării de sănătate şi de recomandări privind prevenţia sau tratarea unor afecţiuni în cadrul Compartimentului de geriatrie al Spitalului Municipal Timişoara.
Doi bărbați au ajuns la spital, joi dimineața, în urma unui accident rutier care s-a petrecut la ieșirea din Timișoara căre localitatea Săcălaz. Traficul în zonă a fost blocat parțial zeci de minute.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la expoziții și la spectacole.
Mapamond
Republica Moldova anunță că alte două drone au pătruns miercuri în spațiul său aerian, în contextul atacurilor rusești asupra Ucrainei. Potrivit autorităților de la Chișinău, numărul dronelor rusești care au încălcat teritoriul Republicii Moldova a ajuns la 84.
România
Președintele Nicușor Dan va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de consultări, după ce Parlamentul a respins miercuri Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Șeful statului a anunțat că în aceeași zi va face o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru și le-a cerut formațiunilor politice să ajungă la un consens.
Ştiri din Timiș
Circuitul sportiv al Timișoarei se îmbogățește de sâmbătă, 3 octombrie. Baza „Costică Rădulescu”, administrată de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal, va fi inaugurată printr-o zi dedicată sportului și comunității.
România
Parlamentul a respins învestirea Cabinetului condus de Siegfried Mureșan, iar criza politică intră într-o nouă etapă. După vot, partidele au reacționat diferit în privința soluției pentru formarea unui nou guvern.
2
Ştiri din Timiș
Trei spații din Palatul Baroc, clădirea în care funcționează Muzeul Național de Artă Timișoara, vor fi scoase la licitație pentru a fi transformate în cofetărie, cafenea culturală și club de jazz. Prețurile de pornire propuse de muzeu sunt însă considerabil mai mari decât valorile stabilite în rapoartele de evaluare. La cursul BNR din 30 septembrie, chiria pentru cofetărie ar fi de 264 de lei/mp/lună, față de cei 93,55 lei/mp/lună pe care i-au propus evaluatorii.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În zilele în care frigul intră pe ușă înaintea oricui, felurile simple, fierbinți și parfumate capătă altă valoare. Nu vorbim doar despre hrană, ci despre acel tip de confort care adună familia la masă și face bucătăria să pară mai primitoare. În noul sezon, rețetele cu legume, carne afumată și sosuri bine legate rămân printre cele mai căutate, fiind ușor de pregătit și foarte sățioase.
Ştiri din Timiș
Traficul din Timișoara va fi restricționat pe mai multe străzi în octombrie și noiembrie, pentru lucrări la rețeaua de gaze. Pentru organizarea unor evenimente, HAMEI Festival și UVT-Liberty Marathon, vor fi alte restricții în weekend.
3