Oamenii de afaceri din zona Banatului au încercat să găsească cele mai bune soluţii pentru dezovltarea şi evoluţia mediului de afaceri local în cadrul dezbaterii organizate de Intesa Sanpaolo Bank la Timişoara, intitulată generic "Noua normalitate în afaceri". Mai mult de 100 de reprezentanţi ai mediului de afaceri local, alături de oficialități locale și județene au răspuns prezent invitaţiei lansate de bancă.
Judeţul Timiş se va afla începând de sâmbătă, timp de trei zile, sub cod galben de caniculă. În acest interval temperaturile vor atinge şi 37 de grade Celsius.
Elevii de la grădiniţele nr. 12, 14 şi 38 din Timişoara au fost invitaţi în Parcul Copiilor Timişoara în cadrul unor activităţi menite să promoveze Ziua Dunării. Activităţile educativ –culturale sunt promovate de Administraţia Bazinală de Apă Banat în colaborare cu Primăria Municipiului Timişoara.
Trei leoaice de la Grădina Zoologică din Timişoara şi una aflată în captivitate privată într-o altă localitate din judeţul Timiş vor pleca săptămâna viitoare către Africa de Sud, urmând să ajungă în rezervaţia Lionsrock, anunţau, vineri dimineață, reprezentanţii Fundaţiei Vier Pfoten. Oficialii Primăriei Timișoara spun însă că felinele rămân la Zoo.
Viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu anunţă că, începând de săptămâna viitoare, până în luna septembrie, se va închide circulaţia pe strada Cloşca, această arteră intrând în reabilitare printr-un proiect pe fonduri europene. Pe perioada verii se va circula pe străzile paralele, Horia şi Crişan, pe care vor fi sensuri unice.
Ştiri din Timiș
Circuitul sportiv al Timișoarei se îmbogățește de sâmbătă, 3 octombrie. Baza „Costică Rădulescu”, administrată de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal, va fi inaugurată printr-o zi dedicată sportului și comunității.
România
Parlamentul a respins învestirea Cabinetului condus de Siegfried Mureșan, iar criza politică intră într-o nouă etapă. După vot, partidele au reacționat diferit în privința soluției pentru formarea unui nou guvern.
Ştiri din Timiș
Trei spații din Palatul Baroc, clădirea în care funcționează Muzeul Național de Artă Timișoara, vor fi scoase la licitație pentru a fi transformate în cofetărie, cafenea culturală și club de jazz. Prețurile de pornire propuse de muzeu sunt însă considerabil mai mari decât valorile stabilite în rapoartele de evaluare. La cursul BNR din 30 septembrie, chiria pentru cofetărie ar fi de 264 de lei/mp/lună, față de cei 93,55 lei/mp/lună pe care i-au propus evaluatorii.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În zilele în care frigul intră pe ușă înaintea oricui, felurile simple, fierbinți și parfumate capătă altă valoare. Nu vorbim doar despre hrană, ci despre acel tip de confort care adună familia la masă și face bucătăria să pară mai primitoare. În noul sezon, rețetele cu legume, carne afumată și sosuri bine legate rămân printre cele mai căutate, fiind ușor de pregătit și foarte sățioase.
Ştiri din Timiș
Traficul din Timișoara va fi restricționat pe mai multe străzi în octombrie și noiembrie, pentru lucrări la rețeaua de gaze. Pentru organizarea unor evenimente, HAMEI Festival și UVT-Liberty Marathon, vor fi alte restricții în weekend.
2
România
Șoferii care au nevoie de o programare la Registrul Auto Român (RAR) nu trebuie să plătească pentru rezervarea locului. RAR avertizează că au fost identificate mai multe platforme care percep taxe de până la 300 de lei și susțin că pot obține programări într-un timp mai scurt.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Bucătăria franțuzească este asociată adesea cu restaurante elegante, tehnici sofisticate și preparate atent construite. Dincolo de această imagine se află însă o bucătărie de zi cu zi mult mai accesibilă, bazată pe ingrediente proaspete, combinații simple și rețete care pun gustul pe primul loc. În multe case din Franța, mesele obișnuite includ tarte sărate, supe consistente, legume gătite lent, salate și deserturi ușor de pregătit.