Reprezentanţii Poliţiei Locale au demarat luni o campanie de informare prin care încearcă să conştientizeze populaţia cu privire la fenomenul cerşetoriei. Agenţii împart fluturaşi prin zona centrală a oraşului în speranţa că îi vor convinge pe timişoreni să nu mai dea bani cerşetorilor.
Ultima petrecere din acest sezon desfăşurată în Madness a adunat la faţa locului un public pus pe distracţie, care a savurat aşa cum se cuvine „nebunia“ care s-a dezlănţuit în clubul situat pe strada Pestalozzi.
Fundaţia Rubin îi invită pe timișoreni la expoziţia de debut a tânărului fotograf orădean Perecsenyi Robert. Fotografiile acestuia, reunite sub titlul “Lumea prin ochii mei”, vor fi expuse pe simezele cafenelei Papillon Café din Piața Unirii în perioada 12 iulie – 2 august 2012.
Amatorii de muzici punk – rock sunt invitaţi marţi seara la clubul Manufactura, unde cu începere de la ora 20 vor avea loc concerte cu Joey Briggs (S.U.A.), The Forum Walters (Austria) şi The Liberation Service (Austria).
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a aflat de rezultatele dezastruoase de la sesiunea de Bacalaureat din acest an și a concluzionat că de vină pentru acestea sunt degradarea prestației cadrelor didactice, promovarea „şmecherilor şi smenarilor” şi „inadecvarea structurală a învăţământului” care promovează toţi elevii către acest examen.
Mapamond
China va finaliza o nouă hartă geologică a planetei Marte până la sfârșitul anului 2028, proiectul urmând să reconstituie evoluția geologică și climatică a „Planetei Roșii” și să propună un nou sistem de împărțire a timpului geologic marțian, informează Xinhua, citată de Agerpres.
Ştiri din Timiș
Poliția Locală anunță șoferii că au fost implementate noi reguli rutiere pe străzile Dr. Iosif Nemoianu și Calea Bogdăneștilor.
Eveniment
Luni, o femeie de 29 de ani a fost oprită de polițiști pe DN6, în județul Timiș, după ce, în timpul unei depășiri, ar fi lovit o altă mașină,
Ştiri din Timiș
Pasajul Solventul rămâne închis, iar lucrările se concentrează acum pe infrastructura de tramvai. Se montează șinele pentru noua buclă de întoarcere, care va permite legătura directă cu Gara de Nord.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță o nouă acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor, programată în prima parte a lunii octombrie. Stropirile se vor face de la sol, exclusiv pe timpul nopții.
Ştiri din Timiș
În ultimele cinci luni, Poliția Locală Timișoara a făcut peste 1000 de verificări și reverificări ale terenurilor neîngrijite, unde se aruncă gunoaie sau sunt pline de plante alergene.
1
Sănătate
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces atât la nivel mondial, cât și în România, iar hipertensiunea arterială este unul dintre principalii factori de risc. De Ziua Mondială a Inimii, marcată în fiecare an pe 29 septembrie, Institutul Național de Sănătate Publică atrage atenția asupra importanței depistării timpurii și a controlului factorilor de risc cardiovascular.
Utile
Marți, 29 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.