Facilităţi fiscale pentru proprietarii care efectuează lucrări de reabilitare termică. Au fost modificate procedura şi condiţiile de acordare a scutirilor la plata impozitului pe clădiri. Teoretic proprietarii care fac lucrări de reabilitare termică pot fi scutiţi timp de 7 ani la plata impozitului, dar practic reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din Timişoara spun că nimeni nu va mai beneficia de această facilitate pentru că sunt prea multe lucrări de făcut.
Sorin Leoveanu, cel mai bun actor al anului 2012 în România desemnat de UNITER, joacă la Timişoara, într-un spectacol al Teatrului German regizat de László Bocsárdi, şi el deţinător al trofeului UNITER.
Atacul celor de la ACS Poli Timişoara se va îmbunătăţi cu o piesă cu ceva nume în fotbalul românesc. Mihai Dina a venit joi seara la Timişoara, a discutat cu conducerea tehnică şi administrativă a clubului şi se pare că cele două părţi au ajuns la un acord. "Ne-am înţeles 99%" a declarat Dina, vineri, după primul antrenament al echipei bănăţene la care atacantul oltean a luat parte.
Ruina în care s-a tranformat fosta bază sportivă „Uszoda” a fost luminată cu lanterne de câţiva timişoreni cu simţ civic, care s-au strâns, joi seara, în Parcul Central, pentru a atrage atenţia autorităţilor locale că încă un simbol al Timişoarei este pe cale să dispară definitiv.
Tinerii de perspectivă de la ACS Poli Timişoara ar trebui să evolueze la o echipă satelit dintr-o divizie superioară celeia unde echipa a doua a clubului joacă acum în Municipal. Aceasta a fost principala concluzie trasă în urma discuţiilor purtate în cadrul Consiliului Consultativ al ACS Poli.
Ştiri din Timiș
Traseul Revoluției din Timișoara este, în sfârșit, gata, însă cu două săptămâni după termenul-limită din PNRR. Întârzierea înseamnă pierderea finanțării europene, iar cei peste 10 milioane de lei cheltuiți pentru proiect vor fi suportați din bugetul local, decizie asumată marți și de consilierii locali.
Ştiri din Timiș
Timișoara marchează Săptămâna Europeană a Mobilității printr-o zi dedicată comunității, pe 19 septembrie. Podul Mihai Viteazul, stația 33, un „Firobuz Cafe” și mai multe bulevarde vor găzdui activități gratuite pentru toate vârstele.
Ştiri din Timiș
Unul dintre numele care au rămas strâns legate de istoria Timișoarei este sărbătorit astăzi. În 15 septembrie 1937 era înregistrată la Registrul Comerțului afacerea care avea să devină celebră sub numele Guban.
Ştiri din Timiș
O nouă recunoaștere internațională pentru școala de inginerie din Timișoara. Prof. univ. dr. ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al Universității Politehnica Timișoara, a fost ales președinte al European Structural Integrity Society (ESIS), una dintre cele mai importante organizații științifice internaționale dedicate integrității structurale.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut premierului interimar Ilie Bolojan să discute cu reprezentanții fermierilor pentru a calma tensiunile apărute marți în Piața Victoriei, unde protestul a degenerat și au fost folosite gaze lacrimogene.
2
Eveniment
Câteva mii de fermieri și susținători ai mișcării suveraniste s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, într-un protest care a început cu revendicări legate de situația fermierilor, dar care a degenerat în confruntări cu forțele de ordine, relatează Agerpres și HotNews.ro. Jandarmii au folosit de mai multe ori gaze lacrimogene, după ce unii manifestanți au forțat cordoanele și au aruncat cu obiecte, inclusiv cu bâte și semne de circulație. UPDATE. Toate arterele rutiere care duc către Piața Victoriei sunt restricționate
8
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Se apropie din nou o zi deosebită pentru specialiștii în sudare și pentru toți cei pasionați de tehnologie. Marți, 22 septembrie 2026, între orele 09:00 și 16:00, CM Metal, reprezentant certificat Fronius în România, vă deschide porțile pentru ediția a V-a a evenimentului Open Day, o zi dedicată inovației și experiențelor practice.
Ştiri din Timiș
O singură ofertă pentru finalizarea creșei din Ciarda Roșie, abandonată la 30% de primul constructor
O singură ofertă a fost depusă la licitația pentru finalizarea creșei de pe strada Cocea din Ciarda Roșie, abandonată de primul constructor la un stadiu de aproximativ 30%. Contractul este estimat la 8,8 milioane de lei, cu TVA, iar lucrările ar trebui finalizate în 15 luni.