Poliția Locală Timișoara intră în reorganizare. În cadrul direcției va fi înființat un birou de reclamații-sesizări și un birou care se va numi „Poliţia Pieţelor”. Agenţii care vor lucra în cadrul acestei ultime structuri, pentru care vor fi înfiinţate zece noi posturi, vor avea în vedere pieţele 700, Badea Cârţan şi Iosefin.
Cele două proiecte relativ proaspăt apărute pe scena politică românească, Forţa Civică şi Mişcarea Populară sunt la un pas de a încheia un parteneriat politic în Timiş, în perspectiva alegerilor europarlamentare.
Aurel Şunda caută noi variante pentru lotul lui ACS Poli Timişoara. Joi, 24 octombrie, antrenorul principal al echipei a comandat un joc-școală în care au fost folosiți mai mulți fotbaliști testați de clubul alb-negru.
Drapelul de luptă al militarilor timişoreni din cadrul Baralionului 32 Infanterie „Mircea”, care s-au întors recent din Afganistan, a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul „Virtutea Militară” – în grad de Mare Ofiţer cu însemn de război. Ceremonia de înmânare a decoraţiei a avut loc joi, în Piaţa Operei din Timişoara, la aceasta participând şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, i-a cerut ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu, prezent joi la Timişoara, finanţare pentru mai multe obiective de investiţii prioritare ale Timişoarei. Practic, i-a înaintat vice prim-ministrului o listă cu 10 obiective prioritare, neuitând să specifice, de faţă cu ministrul, că „Timişoara nu a beneficiat până acum de fonduri guvernamentale”.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin de pe strada Drăgășani din Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei, însă polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
6
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Uneori, pentru a simți cu adevărat magia sărbătorilor, este suficient să schimbi puțin decorul. Să lași în urmă agitația cotidiană și să pornești spre un oraș luminat de iarnă, unde te așteaptă cine festive, muzică, răsfăț și promisiunea unui început de an fără grabă. La Oradea, hotelul Mercure pregătește o poveste de sărbătoare în care fiecare oaspete își poate alege propriul capitol.
Sănătate
Profesorul universitar doctor Cristian Oancea, prorector pentru Cercetare Științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a fost ales viitor președinte al Societății Române de Pneumologie. Acesta va prelua conducerea organizației la finalul mandatului actualului președinte, profesorul doctor Florin Mihălțan.
1