După ce unul dintre cei mai experimentaţi piloţi de automobilism din Timişoara a fost numit „milog” în documentele de prezentare a rezultatelor Campionatului Judeţean de Automobilism Timiş, organizatorii competiţiei reacţionează şi spun că situaţia jenantă a apărut pentru că site-ul unde sunt prezentate aceste rezultate a fost „spart”.
Un număr de patru componenţi ai echipei naţionale de minifotbal a României, plus antrenorul echipei, deveniţi campioni mondiali în urmă cu două săptămâni, au fost prezenţi în şedinţa Consiliului Local Timişoara, desfăşurată marţi după-masă. Ei sunt timişoreni şi fac cinste oraşului.
Linia de troleibuz va fi extinsă până la Ghiroda, în cadrul unui proiect din fonduri europene în valoare de 24,6 milioane de lei, a anunţat, marţi, primarul Timişoarei, Nicolae Robu. Și asta, chiar dacă edilul crede că, în zece ani, nu va mai investi nimeni în troleibuze, pentru că lumea va dori să achiziţioneze autobuze electrice, acestea reprezentând viitorul în opinia sa.
Primarul Nicolae Robu, în război cu Ordinul Arhitecţilor. Arhitecţii sunt nemulţumiţi de licitaţia lansată de primărie pentru întocmirea documentaţiei tehnico-economice privind reorganizarea circulaţiei în zona centrală şi realizarea pasajului din Piaţa Victoriei. Spun că nu se ţine cont de faptul că investiţia propusă pune în pericol Ansamblul urban interbelic Corso. Robu, de cealaltă parte, spune că reprezentanţii OAR ar fi trebuit să aibă grijă de treptele Catedralei Mitropolitane, care în opinia primarului... nu arată bine după ce au fost înlocuite.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 31 august 2026, în Timișoara?
Luni, 31 august, puteți vizita expoziții sau să ieșiți la o plimbare prin oraș.

Eveniment

Accident cu trei răniți la Pădureni
Un accident a avut loc duminică în localitatea Pădureni cu două mașini implicate. 1

Ştiri din Timiș

Fritz este optimist că „Timișoara rămâne pe mâinile bune ale echipei mele”. El va rămâne „timișorean implicat”
Dominic Fritz spune că Timișoara „va rămâne pe mâini bune” dacă își pierde mandatul de primar. El indică echipa formată din viceprimarii Ruben Lațcău și Paula Romocean și city-managerul Matei Creiveanu. 1

Eveniment

Șofer STPT prins beat pe traseu la 7 dimineața, după ce un alt șofer l-a accidentat
Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de 30 august, pe bulevardul Take Ionescu, fiind implicate o mașină și un autobuz de transport local.

Ştiri din Timiș

Sunt gata lucrările pe Calea Martirilor. Lațcău va face controlul calității pe toate străzile reparate de SDM
SDM a finalizat lucrările de pe Calea Martirilor, iar artera se poate redeschide circulației. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că va verifica toate străzile reparate în această vară și va cere remedieri acolo unde apar probleme. 1

Mapamond

Ambarcațiune cu peste 250 de pasageri s-a răsturnat în largul Ciprului. Mai mulți oameni morți și dispăruți
O ambarcațiune de pasageri s-a răsturnat în Marea Mediterană, în apropiere de Kyrenia, Ciprul de Nord, în timp ce se îndrepta spre Turcia.

Ştiri sportive

Poli, 3-0 cu Târgu Mureș, cu două goluri marcate în inferioritate numerică. Timișorenii, lideri cel puțin pentru o zi
Poli a obținut o victorie spectaculoasă, scor 3-0, cu AFC ASA Târgu Mureș, deși a jucat mai bine de o repriză în inferioritate numerică. Succesul de pe Electrica îi urcă pe timișoreni pe primul loc în Liga 2, cu 13 puncte.

România

PSD se reunește la Sinaia pentru a stabili poziția partidului la următoarele negocieri pentru formarea guvernului
Consiliul Politic Național și grupurile parlamentare ale PSD se reunesc luni, la Sinaia, pentru a stabili mandatul conducerii partidului la negocierile pentru formarea unui nou guvern. Social-democrații vor discuta și prioritățile legislative pentru noua sesiune parlamentară. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici