Având în vedere că s-au anunțat ninsori și temperaturi scăzute, Aquatim le recomandă consumatorilor să înceapă să-şi pregătească instalaţiile de apă pentru iarnă. Acestea trebuie protejate de îngheţ, pentru că, în cazul unei avarii, orice intervenţie va fi mai dificilă, atrag atenţia reprezentanții companiei.
Săptămâna trecută, reprezentanții Primăriei Timișoara prezentau starea jalnică în care au ajuns podurile și pivnițele unora dintre clădirile din zona centrală a orașului, lăsate de proprietari să se umple de gunoaie și să se degradeze în voia sorții. Între timp, autoritățile au început să aplice somații și avertizează proprietarii că dacă nu se apucă de curățenie riscă amenzi de până la 1.000 de lei. De sancțiuni sunt pasibili și cei care nu iau măsuri pentru repararea acoperișurilor.
Sâmbătă seara, Clubul Rotary Cetate Timişoara a organizat deja tradiţionalul bal anual. Rotarienii s-au simtit bine, dar au şi strâns bani pentru a continua acţiunea de binefacere demarată anul trecut, de dotare a mai multor şcoli din mediul rural timişean cu spaţii sanitare de calitate. Preşedintele în exerciţiu al Clubului, Ilie Truţ, spune că anul viitor se va reuşi dotarea cu toalete şi apă curentă a cel puţin şapte – opt noi şcoli de la sat.
Acoperișul clădirii unde îşi desfăşoară cursurile elevii de la Colegiul C.D. Loga din Timișoara are peste 60 de găuri, pe unde apa de ploaie ajunge în sălile de clasă. Deja s-au obişnuit cei de la liceu cu o asemenea situaţie şi chiar şi cel mai mic elev ştie că trebuie reabilitat acoperişul. Acum, Primăria Timişoara a trimis o firmă care a făcut intervenţii de urgenţă la acest acoperiş.
Doi bărbați și o femeie au fost împușcați în cartierul Militari din București. Împușcăturile au avut loc în urma unui conflict la un supermarket din zonă, iar persoanele rănite se aflau la coadă la casa de marcat a magazinului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 14 noiembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.

România

Furtuna Charles aduce o răcire bruscă în România. Temperaturile scad cu până la 15 grade
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.

România

Bolojan despre PSD: „A vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării”
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.

România

Trei regiuni din România, printre zonele UE cu cei mai puțini tineri absolvenți de facultate. Ce loc ocupă vestul țării
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.

Eveniment

Poliția caută hoțul unei mașini din Timișoara
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.

Cinema

Filmul săptămânii: „Minotaur”, o căsnicie destrămată într-o Rusie care se confruntă cu urmările propriului război din Ucraina
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.

Ştiri din Timiș

Peste 57 de milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor din Timiș. CJT caută firme pentru șase zone din județ
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.

Ştiri din Timiș

O nouă investiție de 30 de milioane de lei la Spitalul de Copii Timișoara. Primăria vrea și fonduri europene
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.