Cazul învățătoarei care ar fi cerut părințiilor bani de cadouri a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, după ce Inspectoratul Școlar al Municipiului București a făcut o sesizare în acest sens. Dana Blîndu, învățătoare la Școala nr. 10 din Capitală, a fost înregistrată în timp ce le reproșa părinților că nu au strâns suficienți bani de cadouri.
Europarlamentarul Laszlo Tokes s-a recăsătorit sâmbătă, într-o ceremonie discretă ce a avut loc în localitatea Gomba în Ungaria. Noua soție a europarlamentarului este profesoară de muzică la școala din respectiva localitate.
Reprezentanții RETIM au oferit pachete persoanelor vârstnice aflate la un cămin din Timișoara. Aceștia au dorit să aducă o mică contribuție persoanelor cu venituri mici care în această perioadă a anului au nevoie de un sprijin.
Primarul Nicolae Robu reacționează după ce o haită de câini a sfâșiat un bărbat în apropierea Gării de Nord din Timișoara. El recunoaște că pe străzile din Timișoara încă se află un număr îngrijorător de mare de câini fără stăpân, însă susține că administrația locală a luat mai multe măsuri pentru diminuarea numărului lor.
Sătui să tot fie călcați de hoți, sătenii din localitatea Unip, județul Timiș, au decis să își facă singuri dreptate. Săptămâna trecută, după ce i-au prins în flagrant pe hoți, mai mulți săteni s-au urcat în mașini și au pornit în urmărirea lor. Întreaga poveste s-a terminat în câmp, după ce hoții au abandonat mașina cu care veniseră la furat.
Utile
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.
România
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu.
1
Sănătate
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale.
2