Sala Capitol a fost arhiplină în seara de Revelion, la Concertul de Anul Nou al Filarmonicii Banatul, iar cei care nu au mai găsit locuri au fost poftiți pe scenă, alături de orchestră. Privilegiu pe care l-au "plătit" cu "obligația" de a cânta alături de artiștii filarmonicii. Câțiva membri ai corului, strategic plasați în mijlocul publicului, i-au ajutat să se achite onorabil de misiune.
Șampania le-a fost domnitor celor aproape 800 de complici la răzbunarea Liliacului, care și-au început Revelionul la balul prințului Orlovski. Tradiția de a juca opereta lui Johann Strauss în ultima seară a anului e tabu la Opera Națională Română din Timișoara, iar la ediția 2013 evenimentul a avut un final neașteptat: Radetzky Marsch, dirijat de maestrul Corneliu Murgu.
Mulţi timişoreni au ales să fie de Anul Nou în Piaţa Victoriei din centrul urbei de pe Bega. Ultimele ore, ultimele secunde din an, au fost petrecute de aceştia în Piaţa Operei, unde au cântat mai multe formaţii, artificiile au brăzdat cerul minute bune, iar dopurile de şampanie au fost, parcă, mai zgomotoase ca petardele. Surpriza nopții a fost o cerere în căsătorie.
Președintele Traian Băsescu le-a transmis marți românilor un mesaj cu ocazia Noului An. Acesta le-a mulțumit oamenilor pentru felul în care au știut să rămână, chiar şi în momentele grele, o comunitate, dovedind că identitatea noastră se ridică deasupra disputelor de moment.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 13 noiembrie
Vineri, 13 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

FOTO. ARIS Boutique Hotel & SPA – O experiență boutique în inima Oradiei
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 noiembrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.

România

Comitetul ministerial pentru situații de urgență, convocat din cauza ploilor și riscului de inundații. Sunt vizate și râuri din Timiș
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu. 1

Sănătate

Timișoara va avea un centru de expertiză pentru boli neurologice rare. Ministrul Sănătății a aprobat certificarea
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.

Mapamond

Jensen Huang demisionează din funcția de CEO al Nvidia după scandalul amoros cu implicații de spionaj
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială. 1

Ştiri din Timiș

„Cercul Siguranței”. Curs gratuit pentru părinții copiilor cu dizabilități, la Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.

Ştiri din Timiș

Supraimpozitarea balcoanelor închise? PMT: „Se aplică doar clădirilor construite integral fără autorizație”
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale. 2