Se întâmplă în Timișoara: o tânără care se deplasează ca ajutorul unui scaun rulant nu a putut intra la Retim să contracteze servicii de salubrizare pentru că ușa era...prea mică. Mai exact, Biroul Contracte al regiei respective, situat în apropiere de Piața Unirii, are o ușă dublă de lemn, însă jumătatea din stânga a intrării este țintuită în cuie sau cu vreun alt sistem de blocaj și nu poate fi deschisă, iar pe jumătatea de ușă pusă la dispoziția cetățenilor nu încape un cărucior cu rotile. ”Ce să fac, așa e ușa aia”, explică purtătorul de cuvând al Retim. Conform Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de România în anul 2010, toate clădirile publice trebuie să fie accesibile persoanelor cu handicap. În Timișoara trăiesc 10.684 de persoane cu dizabilități, din care 9.950 de adulți.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că angajaţii societăţii de ecarisaj au adunat în ultima săptămână peste 30 de câini din zona Gării de Nord, unde un bărbat a fost sfârtecat de o haită de maidanezi, iar recent a avut loc încă un incident, dar că hingherii de la Danyflor nu au fost lăsaţi să ridice toate animalele, acestea fiind folosite pentru pază.
Estimarea profesorului doctor Florin Drașovean s-a adeverit: la intersecția străzilor D. Cantemir și L. Blaga au ieșit la iveală ziduri ale cetății angevine a Timișoarei. Descoperirea, susțin arheologii, are o importanță capitală pentru localizarea castrumului Thymes și va aduce lămuriri cruciale privind începuturile urbei.
Locuitorii de pe mai bine de douăzeci de străzi din Timișoara, cum ar fi Victor Babeș, 1 Decembrie, Mihai Viteazu sau 16 Decembrie, vor rămâne marţi dimineaţa fără căldură şi fără apă caldă la robinete din cauza unor probleme tehnice apărute la reţeaua termică primară, anunţă reprezentanţii Colterm.
Asociaţia Chinologică Română a judeţului Timiş organizează la Timişoara primele expoziţii de frumuseţe din 2014. În 25 şi 26 ianuarie vor avea loc două concursuri dotate cu titlul CAC. Se vor acorda şi titlurile de Derby Winner, destinat câinilor născuţi în anul 2012, respectiv Campionul Campionilor, pentru toate rasele. În a doua zi va avea loc şi ceremonia de desemnare a celui mai bun câine care a participat la expoziţii în 2013. Toţi proprietarii de câini sunt aşteptaţi să îşi înscrie câinii la expoziţie!
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.
România
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu.
1
Sănătate
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.
Mapamond
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială.
1
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale.
2
Ştiri din Timiș
Primăria comunei Balinț a instalat primul sistem de monitorizare video din localitate, format din 48 de camere de supraveghere. Dintre acestea, 34 au fost montate pe domeniul public, iar alte 14 la sediul Primăriei. Autoritățile locale spun că investiția are ca scop prevenirea abandonării deșeurilor, a vandalizării bunurilor publice și menținerea curățeniei în comună.
1
Ştiri din Timiș
CCIAT organizează două cursuri gratuite de formare profesională, pentru meseriile de Cofetar și Ajutor bucătar, prin proiectul „Rețea de Succes”, destinat persoanelor eligibile din județul Timiș.