Timișoara va participa, pentru prima dată, în luna ianuarie, la Târgul de Turism de la Viena. Alături de Timișoara, vor mai încerca să atragă turiști și primăriile din Sibiu și Satu Mare.
Ana Pacatiuș, Carmen Popovici Dumbravă și Desanca Lalici vor cânta, alături de alți renumiți soliști de muzică populară, în spectacolul Ansamblului Banatul, dedicat Unirii Principatelor Române.
Un spectacol de aducere-aminte a poeziei eminesciene și un concert cu muzică de Beethoven și Mozart, care-l va avea solist strălucitul violonist Florin Croitoru, sunt evenimentele acestei săptămâni la Filarmonica Banatul.
Centrul Cultural German Timișoara invita publicul la expoziția„Sigmar Polke – Muzică de origine necunoscută“ a Institutului pentru Relații Externe.
Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană (ATCCE) răspunde prompt, printr-un comunicat punctual, la declarațiile reprezentanților Universității de Vest (UVT), care s-au arătat ”uimiți” că nu au fost implicați în realizarea imaginii campaniei "Cultura unește comunitatea". Apelul la implicare a fost lansat către toți membrii ATCCE, Universitatea de Vest este membru al Asociației, iar specialiștii săi fac parte din grupurile de lucru care pregătesc candidatura, precizează directorul executiv al ATCCE, Simona Neumann. Mai mult, UVT are un contract cu Asociația, pentru realizarea unui studiu sociologic, serviciu plătit cu 19.000 de lei.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.
România
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu.
1
Sănătate
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.
Mapamond
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială.
1
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale.
2
Ştiri din Timiș
Primăria comunei Balinț a instalat primul sistem de monitorizare video din localitate, format din 48 de camere de supraveghere. Dintre acestea, 34 au fost montate pe domeniul public, iar alte 14 la sediul Primăriei. Autoritățile locale spun că investiția are ca scop prevenirea abandonării deșeurilor, a vandalizării bunurilor publice și menținerea curățeniei în comună.
1
Ştiri din Timiș
CCIAT organizează două cursuri gratuite de formare profesională, pentru meseriile de Cofetar și Ajutor bucătar, prin proiectul „Rețea de Succes”, destinat persoanelor eligibile din județul Timiș.