Un tânăr din localitatea Jimbolia, județul Timiș, este suspectat de polițiști că a furat din locuința în care locuia alături de părinți suma de 1500 de euro, cât timp aceștia se aflau în Germania.
Polițiștii din Deta, județul Timiș, împreună cu alte autorități oficiale de control, au efectuat, în noaptea de vineri pe sâmbătă, un control de proporții pe linia economică, în urma căruia au dat amenzi de peste 82.000 de lei.
Un poliţist de frontieră din Caraş-Severin a fost prins la vama Moraviţa de colegii lui din Timiş în timp ce încerca să aducă în ţară aproape 600 de pachete de ţigări de contrabandă. Bărbatul, care se afla în timpul liber, este acum cercetat atât pentru contrabandă, cât şi disciplinar, de superiorii săi din judeţul vecin.
Polițiștii de frontieră timișeni au depistat, joi, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, o tânără din județul Dâmbovița care intenționa să scoată ilegal din țară o minoră folosindu-se de un act notarial fals.
Polițiștii de frontieră de la Jimbolia și Lunga, județul Timiș, au depistat, vineri dimineața, două grupuri de migranti care au trecut ilegal frontiera verde a României.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 august 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la ateliere sau petreceri.

Ştiri din Timiș

Cum arată televizorul care schimbă serile de acasă, fără complicații
În multe locuințe, televizorul nu mai este doar un ecran pe perete, ci centrul discret al camerei de zi. El adună familia, susține serile de film și, tot mai des, devine fereastra spre streaming, sport și conținut online.

Eveniment

Nouă copaci căzuți, dintre care patru pe mașini, la Timișoara, în urma furtunii
Vijelia de vineri după-amiază a provocat mai multe intervenții în Timiș. Pompierii au avut 12 misiuni, după ce copaci și crengi au căzut, inclusiv peste patru mașini, iar o gospodărie din Chișoda a fost inundată.

Ştiri din Timiș

Elev de la „Loga”, medalie de aur la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială
Un elev din Timișoara a obținut o performanță de excepție la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), desfășurată în perioada 2–8 august, la Astana, în Republica Kazahstan.

Cinema

Documentarul săptămânii: „Monsters of God”, povestea din spatele comerțului ilegal cu animale exotice
Recomandarea din această săptămână este „Monsters of God”, un documentar împărțit în cinci episoade care explorează lumea traficului ilegal cu reptile și oamenii care au contribuit la transformarea unei pasiuni de nișă într-o afacere clandestină cu ramificații internaționale.

Ştiri din Timiș

FOTO. Un părinte din Timișoara a primit premiul I la nivel național la Gala Elevului Reprezentant
Un timișorean a primit premiul I la nivel național, la categoria „Părinte - agent al schimbării”, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Galei Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Național al Elevilor.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Arena „Eroii Timișoarei”, aproximativ 85% gata. Când va fi montat gazonul și când va fi inaugurat stadionul
Lucrările la Arena „Eroii Timișoarei” din Calea Buziașului au ajuns la un stadiu de aproximativ 85%. Deși canicula a întrerupt temporar montarea acoperișului, constructorul estimează că stadionul ar putea fi recepționat înainte de termenul contractual din decembrie. 7

Eveniment

VIDEO. Carambol în zona Metro din Calea Șagului. O persoană a fost rănită
Patru mașini s-au accidentat vineri în zona Metro din Calea Șagului, traficul fiind afectat.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici