Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Populației (SPCLEP) Făget aminteşte cetățenilor cu cărți de identitate expirate să se prezinte la sediul SPCLEP Făget, strada Calea Lugojului nr. 12.
În satul Berini, Comuna Sacoşu Turcesc din judeţul Timiş, există doar o grădiniţă şi o şcoală primară cu predare simultană. Pentru a urma cursurile gimnaziale, copiii din Berini trebuie să parcurgă opt kilometri pentru a ajunge la şcoala din Sacoşu Turcesc. În anul 2011, la şcoala din Sacoşu Turcesc nu a absolvit clasa a VIII-a niciun elev din Berini, iar o singură elevă a trecut în clasa a VIII-a. Pentru a le oferi copiilor condiţiile necesare pentru a învăţa, Club Rotary Cetate Timişoara va organiza vineri, 18 noiembrie, evenimentul de strângere de fonduri Gala pentru educaţie în beneficiul UNICEF România.
Guvernul a decis modificarea structurii organizatorice a Inspectoratului de Stat în Construcţii. Instituţia va avea mai multe centre regionale, iar unul dintre acestea va avea sediul la Timişoara şi va cuprinde judeţele din zona de vest a României: Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin.
Un șofer din Timișoara, care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie, a accidentat, marți după amiază, un biciclist, apoi a fugit de la locul faptei. În urma accidentului, biciclistul a ajuns la spital.
Lugojul va avea în această iarnă un patinoar artificial care va putea găzdui aproximativ 100 de iubitori ai acestui sport şi va avea o suprafaţă utilă de 600 mp. Acesta va funcţiona în perioada 10 decembrie – 1 martie dar autorităţile nu s-au decis încă asupra locaţiei unde va fi amplasat.
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
2
Ştiri din Timiș
Proiectul parcării supraetajate din spatele centrului comercial Bega, blocat de neînțelegerile dintre Primăria Timișoara și Direcția pentru Cultură, ar putea fi deblocat odată cu operaționalizarea noii Comisii de Aviz Unic Integrat. În plus, investiția de 63,5 milioane de lei ar putea deveni cu atât mai necesară dacă se reduc locurile de parcare de pe Proclamația de la Timișoara.
1
Eveniment
Un motociclist de 35 de ani a ajuns la spital, marți, după ce a fost implicat într-un accident rutier pe strada Cluj din Timișoara. În urma impactului cu un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, bărbatul a fost rănit. Accidentul a avut loc în jurul orei 12:15.
România
Aplicația Revolut întâmpină probleme în România și în alte țări, utilizatorii raportând dificultăți la accesarea conturilor, transferuri și plăți cu cardul. Compania a confirmat întreruperea serviciilor și precizează că banii și datele clienților sunt în siguranță, echipele lucrând la remedierea situației.
Mapamond
Japonia a lansat cu succes o sondă spațială care va explora lunile planetei Marte și va încerca să aducă pe Pământ mostre de rocă și praf de pe Phobos, cea mai mare dintre acestea. Misiunea, considerată o premieră mondială, ar putea oferi informații despre formarea sistemului marțian și despre originile Sistemului Solar, relatează Agerpres, citând agențiile Kyodo și AFP.
România
Cabinetul Luca Niculescu cere marți, de la ora 14, votul de încredere al Parlamentului. Guvernul are nevoie de 233 de voturi pentru învestire, fiind susținut de PNL și UDMR, în timp ce AUR se opune.
Eveniment
O armă letală și muniție deținute ilegal au fost descoperite de polițiști în urma unor percheziții făcute în Timișoara și Oravița. Un bărbat de 30 de ani este vizat de anchetă, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.