Ore suplimentare la şcoală, cerc de pictură, rechizite dar şi pachete cu gustare reprezintă o parte din sprijinul pe care aproape 60 de copii din Teremia Mică îl vor primi din partea unor organizaţii şi instituţii germane.
Agitatie mare în această dimineaţă în comunele timişene Dumbrăviţa, Ghiroda şi Remetea Mare. Poliţiştii au început campania „Sate fara criminalitate” , o acţiune de prevenţie şi informare a populaţiei, cu privire la infracţionalitate, statistici, consecinţe pe termen scurt, mediu şi lung.
Societatea pentru Copii şi Părinţi din Timişoara împreună cu partenerii ei derulează proiectul intitulat “O intervenţie în vederea consolidării antreprenoriatului social al femeilor vulnerabile”. Prin acest proiect se doreşte ajutarea femeilor vulnerabile care doresc să aibă cunoştinţe în domeniul îngrijirii copiilor de vârstă mică sau a bătrânilor la domiciliu.
Un tânăr de 21 de ani a murit în urma unui accident rutier luni seara. Acesta a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza localităţii Peciu Nou, judeţul Timiş.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga, Jimbolia şi Sânnicolau Mare au depistat, la finele săptămânii trecute, 15 migranți care au trecut ilegal frontiera verde a României. Migranții intenționau să ajungă în Spațiul Schengen.
Ştiri din Timiș
Asociația CASA RAFA din Moșnița Veche lansează campania „Donează o geacă pentru un copil”, prin care își propune să ofere haine groase pentru 100 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani. Donațiile vor fi colectate în perioada 2–6 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Locuitorii comunei Bethausen și cei din localitățile învecinate sunt invitați sâmbătă, 24 octombrie, la Festivalul Tradițiilor și Bunătăților din Bethausen. Evenimentul va avea loc în Piața Centrală, începând cu ora 13, și va aduce în prim-plan gastronomia locală, obiceiurile bănățene și muzica populară.
Ştiri din Timiș
SC UP MEDIA GROUP CORPORATION SRL, cu sediul în Petroșani, Str. Unirii, nr.8A, județul Hunedoara, anunță lansarea proiectului cu titlul “Digitalizarea proceselor din activitatea firmei UP Media Group Corporation SRL”, cod SMIS 358521, finanțat în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 1 „O Regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice”, Obiectivul specific RSO1.2 „Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice”, Intervenția Regională 1.2 „Digitalizarea IMM-urilor” Apel de proiecte nr. PRV/1.2/1.
Ştiri din Timiș
SC ELCOMPET SRL, cu sediul în Deva, Str. Hărăului, nr. 40, judeţul Hunedoara, anunță lansarea proiectului cu titlul “Digitalizarea proceselor din cadrul activitatii firmei Elcompet SRL”, cod SMIS 358507, finanțat în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 1 „O Regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice”, Obiectivul specific RSO1.2 „Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice”, Intervenția Regională 1.2 „Digitalizarea IMM-urilor” Apel de proiecte nr. PRV/1.2/1.
Capitală Culturală
Sub genericul „Enigmotion”, la Timișoara se va desfășura ediția a XIII-a a Festivalului-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, un eveniment cu adevărat captivant, ce urmărește muzica nouă în forme foarte diferite: de la un ansamblu de 12 flaute și un duo internațional, la o întâlnire între muzică, arte vizuale și literatură, un recital al studenților și un traseu final prin cinci spații ale orașului.
Capitală Culturală
„Ochii sunt orbi. Limpede nu vezi decât cu inima.” Povestea Micului Prinț revine pe scena Sălii Capitol din Timișoara, într-o reinterpretare semnată de Ștefan Ruxanda, care îi invită pe spectatori să redescopere sensurile unei povești cunoscute de generații întregi. Tion pune la bătaie două invitații duble la spectacolul din 14 noiembrie, iar tu poți participa la concurs pentru a merge împreună cu cineva drag.
Utile
Marți, 20 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Gabriela Lakatos, medic psihiatru, explică de ce schimbarea anotimpului poate influența dispoziția, somnul și nivelul de energie și cum putem face diferența între o perioadă de oboseală și depresia sezonieră. Dr. Lakatos vorbește și despre efectele reducerii luminii naturale, factorii care pot accentua stările depresive, importanța rutinei și a interacțiunilor sociale, dar și despre semnele care ar trebui să ne determine să cerem ajutorul unui specialist.