Salcâmii din Ohaba Lungă au devenit prada hoţilor de material lemnos. Poliţiştii din Făget au fost solicitaţi să intervină pentru prinderea a două persoane care au reuşit să doboare la pământ 14 salcâmi din pădurea din localitate.
Salcâmii din Ohaba Lungă au devenit prada hoţilor de material lemnos. Poliţiştii din Făget au fost solicitaţi să intervină pentru prinderea a două persoane care au reuşit să doboare la pământ 14 salcâmi din pădurea din localitate.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş au precizat că au fost trimise scrisori către toate forurirle medicale din judeţ prin care se solicită acestora implicarea în dezbaterea noilor propuneri legislative din domeniul sanitar.
Un scandal pornit pe fondul consumului de alcool între doi soţi de etnie romă din localitatea Parţa, judeţul Timiş era să se transforme într-o tragedie. Femeia, speriată că bărbatul ei o ameninţa cu un par într-o mână şi un cuţit în cealaltă l-a tăiat pe spate.
Satul Covaci este amplasat la nord de municipiul Timişoara, la numai 6 km de acesta. În 2012 aici vor avea loc nu mai puţin de 34 de festivaluri-evenimente, care cu siguranţă îl vor putea înscrie într-o eventuală cursă a celor mai active sate din România.
Ştiri din Timiș
Muzeul Satului Bănățean a făcut public stadiul proiectului de restaurare a Bisericii de lemn de la Topla, monument istoric de o valoare excepțională, grav afectat de incendiul izbucnit în noaptea de 25 spre 26 martie 2025.
Ştiri din Timiș
Timișul este sub cod galben de vânt puternic. ISU recomandă prudență, evitarea activităților în aer liber și fixarea obiectelor din exterior.
Ştiri din Timiș
„Color the Village” revine în 2026 cu o nouă ediție organizată de Asociația Acasă în Banat. Evenimentul va avea loc între 11 și 13 iunie, în satul Macedonia, aparținător orașului Ciacova, unde sunt așteptați sute de voluntari pentru a participa la cea de-a opta ediție a proiectului.
Ştiri din Timiș
Locuințele rectorului Universității de Vest din Timișoara, deputatul Marilen Pirtea, respectiv managerului Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, medicul Cristian Oancea, ambele situate în comuna Dumbrăvița, au fost sparte de hoți în seara zilei de sâmbătă, 24 ianuarie.
6
Eveniment
Un tânăr de 24 de ani este cercetat de DIICOT pentru că ar fi furnizat canabis mai multor minori din Cenei, printre care s-ar afla și adolescentul implicat în uciderea lui Mario Berinde. În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat 110 grame de droguri, iar cercetările continuă.
1
Turism
În inima provinciei Hunan, din sudul Chinei, se află unul dintre cele mai spectaculoase peisaje naturale din lume: Parcul Național Zhangjiajie. Este cunoscut la nivel internațional drept locul care a inspirat munții plutitori din celebrul film Avatar, regizat de James Cameron. Deși filmul i-a adus o popularitate uriașă începând cu anul 2013, frumusețea acestui loc depășește cu mult orice ficțiune cinematografică.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și expoziții.