În acest weekend, sute de iubitori ai salsa-ului din întreaga lume se află la Timişoara, cu ocazia celei de-a 5-a ediţii a celui mai cunoscut festival de profil din ţară, Salsa Addicted.
Polițiștii timișeni au confiscat 113 sticle de alcool, care aveau aceeași serie și același număr aplicate pe timbre. Societatea comercială din Lugoj a vândut astfel de marfă unei firme din Sânnicolau Mare. Pentru evaziune fiscală şi înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, adimistratoarea firmei este cercetată penal.
Conducerea UDMR Timiş cere suspendarea primarului din localitatea Tormac, Aurică Băran (PDL), acesta fiind condamnat la doi ani şi trei luni de închisoare cu suspendare după ce a fost implicat într-un accident.
Oamenii de afaceri din Timiş au fost, vineri, faţă în faţă cu preşedintele Consiliului Judeţean Timiş. „Avem nevoie de capital privat în administraţie”, a spus Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJT, după care a prezentat membrilor Clubului European de Afaceri (European Business Club, EBC) proiecte viitoare pentru sprijinirea mediului de afaceri în Timiş.
Cu câteva luni înainte de alegerile locale, reprezentanţii partidelor politice din Timiş au ieşit în faţă cu acuzaţii de tentative de racolare, eşuate deocamdată. În timp ce partidele din opoziţie le acuză pe cele din coaliţia de guvernare că încearcă să le racoleze primari cu promisiunea acordării unor fonduri, formaţiunile politice de la putere acuză partidele de opoziţie că încearcă să racoleze primari după ce le dau de înţeles că o schimbare politică este iminentă.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la filme.
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, dintre care șapte grav, după ciocnirea a două tramvaie în orașul german Gelsenkirchen. Trei victime sunt în stare critică, iar autoritățile investighează cauzele accidentului.
România
Dunărea a atins joi un nou minim istoric al debitului, de 1.400 mc/s, nivel care se va menține cel puțin până pe 12 august. Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, situația rămâne critică, iar 141 de localități din țară se confruntă cu restricții la alimentarea cu apă.
Ştiri din Timiș
Maestrul Senju Einojo, director al școlii Nihon Buyo Senju din Japonia, artist cu o remarcabilă carieră în dansul tradițional japonez, va deschide cea de-a treia ediție „festivalului de vară” nipon la Timișoara, anunță organizatorii. Evenimentul propune ateliere de dans și cântec, de tatami și de shōji (uși de hârtie) și multe evenimente pentru publicul captivat de cultura niponă.
Capitală Culturală
Programul de concerte Orgile Cetății continuă cu una dintre cele mai emoționante creații ale repertoriului baroc: Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi.
Ştiri din Timiș
Elevii și cadrele didactice din Dudeștii Noi vor beneficia de o școală reabilitată, modernizată și extinsă, în urma unei investiții de aproximativ 15,5 milioane de lei. Proiectul, finanțat din fonduri europene, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al administrației locale, a fost finalizat după aproape șase ani de la semnarea primului contract de finanțare.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează cea de-a treia ediție a campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare!”, prin care își propune să strângă ghiozdane și rechizite pentru peste 150 de copii din familii vulnerabile. Donațiile pot fi făcute începând de mâine, 7 august.