Tot mai multe firme timişene caută să îşi formeze viitorii angajaţi în cadrul şcolilor profesionale, introduse din acest an şcolar. Până în prezent, 65 de firme din Timiş au semnat contracte de colaborare cu şcolile, iar Inspectoratul Şcolar Timiş are cereri în continuare şi ar putea suplimenta numărul de clase propuse până în acest moment.
„Cânt şi joc pentru mama mea” este spectacolul folcloric ce va avea loc în această seară, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, de la ora 18. Nu mai puţin de 50 de perechi de dansatori, cu vârste cuprinse între 5 şi 18 ani, solişti vocali şi instrumentişti ai Ansamblului Lugojeana vor urca pe scenă să cânte şi să danseze de Ziua Femeii.
Descoperire macabră la Pădurea Verde din Timişoara. Un tânăr de 21 de ani din Lugoj, dat dispărut de marţi, a fost descoperit joi după-amiază spânzurat de un copac.
Ziua Gărzii Naţionale de Mediu, sărbătorită pe data de 12 martie, va fi marcată în vestul ţării prin mai multe acţiuni care se vor desfăşura în Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara. Comisariatul Timiş va organiza Ziua Porţilor Deschise.
Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi astăzi, 8 martie, pe drumurile din Timişoara şi din judeţ. Vedeţi aici unde vor fi ele amplasate:
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la filme.
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, dintre care șapte grav, după ciocnirea a două tramvaie în orașul german Gelsenkirchen. Trei victime sunt în stare critică, iar autoritățile investighează cauzele accidentului.
România
Dunărea a atins joi un nou minim istoric al debitului, de 1.400 mc/s, nivel care se va menține cel puțin până pe 12 august. Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, situația rămâne critică, iar 141 de localități din țară se confruntă cu restricții la alimentarea cu apă.
Ştiri din Timiș
Maestrul Senju Einojo, director al școlii Nihon Buyo Senju din Japonia, artist cu o remarcabilă carieră în dansul tradițional japonez, va deschide cea de-a treia ediție „festivalului de vară” nipon la Timișoara, anunță organizatorii. Evenimentul propune ateliere de dans și cântec, de tatami și de shōji (uși de hârtie) și multe evenimente pentru publicul captivat de cultura niponă.
Capitală Culturală
Programul de concerte Orgile Cetății continuă cu una dintre cele mai emoționante creații ale repertoriului baroc: Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi.
Ştiri din Timiș
Elevii și cadrele didactice din Dudeștii Noi vor beneficia de o școală reabilitată, modernizată și extinsă, în urma unei investiții de aproximativ 15,5 milioane de lei. Proiectul, finanțat din fonduri europene, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al administrației locale, a fost finalizat după aproape șase ani de la semnarea primului contract de finanțare.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează cea de-a treia ediție a campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare!”, prin care își propune să strângă ghiozdane și rechizite pentru peste 150 de copii din familii vulnerabile. Donațiile pot fi făcute începând de mâine, 7 august.