Aparatele radar vă urmăresc conduita la volan şi astăzi, 2 aprilie, pe drumurile din Timişoara şi din judeţ. Vedeţi aici unde vor fi ele amplasate la început de săptămână.
Un autoturism marca BMW 560L, care figurează ca fiind furat din Germania în anul 2009, a fost depistată, duminică, de polițiștii de frontieră timișeni la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad. Pe întreaga durată a anchetei, BMW-ul rămâne la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.
Alexandru Nazare, ministrul Transporturilor, le-a pregătit constructorilor care lucrează pe diferite tronsoane al autostrăzii de la Nădlac spre Sibiu o surpriză neplăcută. El a venit în vizită neanunţată şi a surprins din nou în ofsaid firmele care lucrează la autostradă. Rezultatul: ameninţări cu amenzi de milioane de euro şi solicitarea respectării termenelor cuvenite.
Din nefericire unul din micuții care se aflau în mașina care s-a răsturnat, vineri seara, la intrarea în Timișoara a murit la spital. Trist este că fetița de numai cinci ani a murit din cauza inconștienței tatălui care s-a urcat băut la volan deși permisul de conducere îi era suspendat.
Frumuseţea şi eleganţa sportului ecvestru au fost demonstrate cu prilejul primului eveniment hipic al anului. Proiectul Timişoara ecvestră 2012 a pornit sâmbătă la drum în Giroc, cu o demonstraţie oferită de sportivi şi amatori.
România
PNL a decis sâmbătă să voteze învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, după o ședință a Biroului Politic Național în care au existat și opinii împotriva susținerii noului Executiv. Decizia a fost luată cu o largă majoritate, iar premierul desemnat are, matematic, numărul necesar de voturi pentru a trece de Parlament, potrivit HotNews.
Sănătate
Peste 150 de viitori părinți au vizitat, sâmbătă, 17 octombrie, Maternitatea Odobescu din Timișoara, în cadrul Zilei Porților Deschise. Evenimentul le-a oferit ocazia să vadă spațiile în care sunt îngrijiți nou-născuții și să afle informații despre serviciile medicale disponibile.
Ştiri din Timiș
O familie din comuna Nițchidorf, județul Timiș, are nevoie de sprijin pentru refacerea locuinței după ce un incendiu izbucnit joi seara, 15 octombrie, a distrus bunuri dintr-o anexă și a afectat acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Primăria comunei a lansat un apel umanitar pentru strângerea de donații.
Mapamond
Francezii au ieșit din nou în stradă din cauza scumpirilor, a crizei costului vieții și a condițiilor proaste din școli. Sâmbătă, protestele au fost marcate de confruntări între manifestanți și forțele de ordine. Poliția a folosit gaze lacrimogene la Paris și Marsilia, iar Ministerul francez de Interne a anunțat 166 de arestări la nivel național, relatează CNN.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea va fi externat în cursul zilei de astăzi din Spitalul Gemelli din Roma, după operația de extirpare a unui nodul pulmonar canceros. Medicii au evaluat rezultatele analizelor și starea sa clinică și au stabilit că suveranul pontif poate părăsi spitalul, a anunțat Vaticanul.
Ştiri din Timiș
Fundația „Pentru Voi” organizează luni, 26 octombrie, Carnavalul Toamnei la centrele de zi „Orizonturi Noi” și „Ladislau Tacsi” din Timișoara. Evenimentul coincide cu împlinirea a 14 ani de la înființarea Centrului de zi „Orizonturi Noi”, care oferă servicii sociale adulților cu dizabilități intelectuale.
Cinema
Patru filme românești au fost incluse pe lista scurtă a Premiilor Europene de Film 2027, anunțată de Academia Europeană de Film. Este vorba despre „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, „Nu e locul tău aici”, de Florin Șerban, „Eu contez”, semnat de Alina Șerban, și „Jurnalul unei cameriste”, regizat de Radu Jude. Toate sunt incluse în categoria lungmetrajelor de ficțiune și se află în cursa pentru o posibilă nominalizare.
Ştiri din Timiș
Familie din Lovrin, rămasă fără casă în urma unui incendiu. Puteți ajuta cu donații pentru reparații
O familie din Lovrin a rămas fără locuință și bunuri în urma unui incendiu izbucnit joi dimineață, 15 octombrie, la casa în care locuia. Pentru a-i ajuta pe membrii familiei să își refacă locuința înainte de venirea iernii, Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” din Lovrin a lansat un apel public pentru strângerea de donații.