Peste 10.000 de elevi din județul Timiș vor susține în următoarele luni simularea pentru Evaluarea Națională și BAC. Primii care vor trece prin focul examenelor sunt cei de clasa a VIII-a care mai au doar o lună la dispoziție să învețe pentru simularea examenului adolescenței. Liceeni își vor verifica cunoștințele pentru Bacalaureat în luna martie. Calendarul complet al simulărilor.
Mămicile din Timișoara caută în continuare vaccinul necesar copiilor cu vârsta de până la un an. Este vorba despre vaccinul hexavalent (Hexacima), care lipsește din mai multe județe ale țării. O mamă din Timișoara este gata să le scrie prim-ministrului și ministrului Sănătății pentru a-i întreba ce se întâmplă cu acest vaccin.
Anul Nou a adus nenorociri pe drumurile din Timiș. Două persoane și-au pierdut viața și alte trei au ajuns în stare gravă la spital în urma unor accidente petrecute din cauza vitezei și a neadaptării ei la condițiile de trafic. Pentru a preveni astfel de incidente pe viitor, polițiștii de la Rutieră au ieșit masiv pe străzi și le-au declarat război vitezomanilor.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții sau la un curs de actorie și canto.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reținut de polițiștii Biroului Rutier Lugoj, după ce a fost prins conducând un autoturism fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului.
Ştiri din Timiș
Rezultatele finale ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie–iulie 2026, arată o creștere a promovabilității în județul Timiș după soluționarea contestațiilor. Rata de promovare pentru toate promoțiile a ajuns la 73,20%, în creștere cu 2,30 puncte procentuale, ceea ce înseamnă încă 100 de candidați declarați admiși.
Mapamond
Forțele armate ruse au lansat duminică noi atacuri cu rachete și drone asupra porturilor ucrainene Odesa și Cernomorsk, de pe litoralul Mării Negre, pentru a doua zi consecutiv, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării, citat de agenția EFE.
Ştiri din Timiș
Un elev din județul Timiș se află printre cei mai buni tineri fizicieni ai lumii. Rareș Muntean, de la Liceul Teoretic „Ioan Jebelean” din Sânnicolau Mare, a obținut medalia de argint la cea de-a 56-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Fizică, desfășurată în perioada 4-12 iulie, în Bucaramanga, Columbia.
Ştiri din Timiș
În anul în care Gărâna Jazz Festival sărbătorește trei decenii de existență, muzica a fost completată de o experiență dedicată gusturilor locale.
Eveniment
Polițiștii timișoreni au desfășurat, în noaptea de 11 spre 12 iulie, o amplă acțiune de control în zona centrală a municipiului Timișoara, pentru menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere.
2
Ştiri din Timiș
Peste 400 de copii care fac parte din Academia de Fotbal Dumbrăvița vor avea condiții mai bune de pregătire după realizarea unui nou teren de fotbal sintetic în comuna din nordul Timișoarei.