Ziua Porților Deschise le oferă viitorilor părinți și familiilor ocazia să vadă direct spațiile în care sunt îngrijiți bebelușii, să afle cum sunt organizate secțiile și să discute cu personalul medical. Vizita este gândită ca o întâlnire directă cu echipa Maternității Odobescu și cu locul în care sunt acordate serviciile de neonatologie.
În cadrul turului, vizitatorii vor putea descoperi Secția de Nou-Născuți la Termen, unde sunt îngrijiți bebelușii în primele momente după naștere. Vor putea vedea și Compartimentul de Terapie Intensivă Neonatală și Secția de Prematuri, unde sunt tratați nou-născuții care au nevoie de îngrijiri specializate.
Potrivit reprezentanților maternității, pentru cei care se pregătesc să devină părinți, o astfel de vizită poate oferi o imagine mai clară asupra spațiilor și echipei medicale cu care pot intra în contact după naștere.
„Vă așteptăm cu drag să ne treceți pragul, să simțiți siguranța ambientului nostru și să pășiți pe drumul parentalității cu inima liniștită, știind că viitorul copilului dumneavoastră este ocrotit de excelență”, spune dr. Mihaela Țunescu, medic primar neonatolog și șefa Secției de Neonatologie din cadrul Maternități Odobescu.
Noua Maternitate Odobescu funcționează din 2025
Maternitatea Odobescu funcționează din vara anului 2025 în noua locație de pe strada Franyo Zoltan nr. 6, după mutarea activității din vechiul sediu de pe strada 16 Decembrie 1989.
Noua locație, amenajată în fosta clinică President, are peste 100 de paturi și include spații pentru neonatologie, obstetrică, terapie intensivă, bloc operator și săli de naștere.
Mutarea a fost necesară după ce au apărut problemele structurale la fosta clădire, veche de peste 100 de ani. În noul spațiu, activitatea medicală a fost reorganizată pentru a putea asigura serviciile destinate mamelor și nou-născuților.
Citiți principiile noastre de moderare aici!