În jur de 1.500 de asistenţi sociali şi maternali din judeţul Timiş, angajaţi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au declanşat, marţi dimineaţa, greva japoneză, ei fiind nemulţumiţi de faptul că vor pierde unele sporuri, ceea ce înseamnă o reducere a salariului de până la 40%.
Au furat zeci de haine dintr-un magazin din Iulius Mall Timişoara şi au fost pe punctul să scape cu prada. Când au ajuns în parcarea centrului comercial, hoţii au fost întâmpinaţi însă de o poliţistă de la circulaţie, aflată în timpul liber, şi nu au mai avut scăpare.
Valentin Vâlcu, un tânăr de 30 de ani stabilit în Timişoara, s-a hotărât să sfideze criza financiară şi a lansat în luna decembrie a anului trecut un serviciu care permite utilizatorilor să afle numere de telefon ale taxiurilor, pizzeriilor, firmelor de tractări auto şi altor servicii din oraşele mai mari ale ţării, trimiţând un simplu SMS, cu tarif normal.
Există curse aeriene pe relaţia Timişoara - Cernăuţi, timişorenii vor fi şi înfrăţiţi cu locuitorii din oraşul ucrainean. Pe lista oraşelor înfrăţite cu Timişoara se va adăuga şi Cernăuţiul. Aleşii locali timişoreni vor supune spre aprobare, în următoarea şedinţă de consiliu, înţelegerea de cooperare cu oraşul din Ucraina.
Uniunea Europeană sărbătoreşte, în 9 februarie, „Ziua Siguranţei pe Internet”. Cu această ocazie, elevii de la şcoala cu clasele I-VIII nr. 16 din Timişoara vor fi vizitaţi de ofiţeri din cadrul IPJ Timiş, care îi vor supune unui sondaj de opinie pentru a vedea cât sunt de informaţi tinerii cu privire la cum poate fi prevenită pornografia infantilă pe internet.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin de pe strada Drăgășani din Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei, însă polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
6
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Uneori, pentru a simți cu adevărat magia sărbătorilor, este suficient să schimbi puțin decorul. Să lași în urmă agitația cotidiană și să pornești spre un oraș luminat de iarnă, unde te așteaptă cine festive, muzică, răsfăț și promisiunea unui început de an fără grabă. La Oradea, hotelul Mercure pregătește o poveste de sărbătoare în care fiecare oaspete își poate alege propriul capitol.
Sănătate
Profesorul universitar doctor Cristian Oancea, prorector pentru Cercetare Științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a fost ales viitor președinte al Societății Române de Pneumologie. Acesta va prelua conducerea organizației la finalul mandatului actualului președinte, profesorul doctor Florin Mihălțan.
1
Eveniment
Scandal într-un supermarket din Lugoj. Un bărbat a amenințat angajații cu o seceră și a fost reținut
Momente tensionate într-un supermarket de pe strada Valentin Rosada din Lugoj. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a intrat în magazin având asupra sa un obiect contondent și a amenințat angajații. Incidentul a avut loc vineri seară, 13 noiembrie, iar în urma intervenției polițiștilor, bărbatul a fost identificat și dus la audieri. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
1