Veste şoc pentru fanii fotbalului. Liga Profesionistă de Fotbal a solicitat amânarea etapei a 22-a din cadrul campionatului naţional! La orele prânzului, se pare că Federaţia Română de Fotbal a primit o solicitare în acest sens lansată din partea Ligii, prin care cei din urmă au cerut decalarea etapelor a 22-a şi a 23-a ca urmare a vremii proaste.
Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, s-a întâlnit, joi, cu ambasadorul Austriei în România, Excelenţa Sa Martin Eichtinger, la întâlnire participând şi mai mulţi oameni de afaceri austrieci, interesaţi de potenţialul economic al regiunii Banat.
Ora Pământului va fi sărbătorită şi în acest an la Timişoara. Pentru a marca evenimentul, în data de 27 martie, primăria ne invită să stingem lumina în casele noastre, între orele 20.30-21.30. Nu va fi oprit iluminatul public în oraş. Doar Piaţa Unirii, unde se vor face observaţii astronomice, va rămâne în beznă.
Medicii de la Clinica II Ortopedie - Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara au realizat miercuri o premieră medicală regională: o artrosplastie protetică a genunchiului, folosindu-se o endoproteză totală de genunchi. Până acum, în cadrul clinicii au fost efectuate numai endoprotezări de şold.
Conducerea Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timisoara are planuri mari. Unitatea sanitară se pregăteşte de renovări, la o clădire cu risc seismic ridicat, care face parte din patrimoniul naţional, dar la care nu s-a mai făcut nicio reparaţie de prin anii ’50.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.