Dacă sunteţi în căutarea unui job, îl puteţi găsi la Bursa locurilor de muncă. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş va organiza, pe data de 23 aprilie, între orele 8 şi 16, la Casa Tineretului, evenimentul intitulat Bursa generală a locurilor de muncă.
În localitatea Sânandrei din judeţul Timiş există de ceva vreme un club de echitaţie, unde pasionaţii de călărie pot petrece câteva ore în aer liber. În herghelia de lângă oraşul Timişoara, doritorii au la dispoziţie 15 cai, pregătiţi special de administratorii clubului. De asemenea, nici cei mai mici dintre călăreţi nu au fost uitaţi: ei au de ales între trei ponei drăgălaşi.
Gata cu vacanţa de Paşti. De luni, elevii din judeţul Timiş se întorc în bănci. Peste numai o săptămână, cei din clasa a XII-a vor susţine proba pentru evaluarea competenţelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat.
Din nou succes la public. Pentru prima dată în această ediţie, Campionatul Judeţean de Raliuri a programat o etapă în afara Timişoarei. Sportivii şi bolizii lor s-au deplasat la Raliul Jimboliei, organizatori fiind ACR Timiş, Primăria din localitate şi Comisia de Automobilism şi Karting.
Locuitorii din mai multe zone ale oraşului vor avea probleme, luni, cu furnizarea apei calde şi a încălzirii, din cauza unor avarii la reţeaua primară, care trebuie remediate, anunţă reprezentanţii societăţii de termoficare Colterm Timişoara.
Ştiri din Timiș
În timpul unui pelerinaj la Mănăstirea Timișeni, o mamă a cerut ajutorul jandarmilor după ce și-a pierdut copilul într-o zonă aglomerată. Autoritățile atrag atenția asupra supravegherii copiilor.
1
Ştiri din Timiș
Mandatul lui Dominic Fritz ar putea înceta după intrarea în vigoare a noii Legi ANI, iar Timișoara ar ajunge să aibă un primar interimar înaintea alegerilor parțiale. Cine preia atribuțiile și cât durează procedura?
4
Ştiri din Timiș
CODRU Festival continuă în acest weekend la Pădurea Verde din Timișoara, după o primă zi cu zeci de mii de participanți și concerte susținute de Robin and the Backstabbers, Damian & Brothers, S.A.R.S. și Alternosfera.
Ştiri din Timiș
Lucrările la pasajul Slavici-Polonă avansează, însă traficul din zonă rămâne o problemă la orele de vârf. Primăria așteaptă avizul CFR pentru drumul provizoriu care va prelua o parte din trafic.
1
Eveniment
În urma perchezițiilor din 27 august pentru furturi de cabluri CFR, polițiștii au reținut sume uriașe și mai multe persoane.
Eveniment
Un bărbat de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Lugoj, după ce în noaptea de 29 august a refuzat să oprească la semnalul agenților și a provocat un accident.
Ştiri din Timiș
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită de Biserica Ortodoxă în 29 august, aduce înaintea credincioșilor una dintre cele mai cutremurătoare relatări din Sfânta Evanghelie. Este istoria unui prooroc care nu s-a temut să spună adevărul, chiar atunci când adevărul i-a adus suferința și moartea.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Centrul de recuperare pentru minorii cu adicții din Ciacova sunt în grafic, iar șantierul a ajuns la etapa de execuție a structurii supraterane. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Timiș, au fost realizate mai multe elemente din beton armat, inclusiv stâlpi și grinzi, iar la unul dintre corpurile clădirii a fost montată structura metalică a acoperișului.