S-au prezentat în faţa clienţilor. Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Poştă Timişoara au decis să organizeze, marţi, 11 mai, Ziua Porţilor Deschise.
Au intrat în teren şi au jucat fotbal cu copiii de la mai multe şcoli timişorene. Fotbaliştii de la FC Timişoara au participat marţi, între orele 12 şi 14, la baza sportivă de la stadionul “Dan Păltinişanu”, la un turneu de minifotbal la care au participat mai mulţi elevi din şcoli timişorene.
Conducerea UDMR Timiş se declară deranjată de faptul că pe felinarul gigant amplasat anul trecut în Piaţa 700 scrie că Timişoara a fost primul oraş din Europa cu străzile iluminate electric în şase limbi, dar nu şi în maghiară sau sârbă. Acesta nu este singurul lucru care-i nemulţumeşte pe reprezentanţii UDMR.
Veste bună pentru unii, rea pentru alţii. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a revenit asupra deciziei categorice de a renunţa la banca tehnică după ultima etapă a campionatului.
O nouă investiţie de 3,5 milioane de dolari. Smithfield Prod a finalizat lucrările de retehnologizare a zonei unităţii de la Timişoara, folosită la refrigerarea rapidă a carcaselor de porc rezultate din procesul de abatorizare.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.
România
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu.
1
Sănătate
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.
Mapamond
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială.
1
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale.
2
Ştiri din Timiș
Primăria comunei Balinț a instalat primul sistem de monitorizare video din localitate, format din 48 de camere de supraveghere. Dintre acestea, 34 au fost montate pe domeniul public, iar alte 14 la sediul Primăriei. Autoritățile locale spun că investiția are ca scop prevenirea abandonării deșeurilor, a vandalizării bunurilor publice și menținerea curățeniei în comună.
1
Ştiri din Timiș
CCIAT organizează două cursuri gratuite de formare profesională, pentru meseriile de Cofetar și Ajutor bucătar, prin proiectul „Rețea de Succes”, destinat persoanelor eligibile din județul Timiș.