Dezbatere publică aprinsă, cu urlete, aplauze şi cereri de demisie, joi după-amiază, la Primăria Timişoara. Sala de consiliu a municipalităţii a fost arhiplină la dezbaterea organizată de municipalitate pe tema impozitelor şi a taxelor locale pentru anul 2011. Oamenii s-au revoltat împotriva taxei de habitat şi l-au numit pe şeful Direcţiei Fiscale „Boc de Timişoara”.
„International Romani Art Festival”, aflat anul acesta la cea de-a patra ediţie, aduce timişorenilor patru zile de concerte, spectacole, teatru şi workshop-uri, în luna iulie. Primul nume confirmat pentru festivalul de la Timişoara este Balkan Beat Box, una dintre senzaţiile electro de pe scena muzicală a ultimilor trei ani.
Dumitru Dorin Prunariu, singurul român care a ajuns vreodată în spaţiul cosmic, va fi prezent vineri la Timişoara, în cadrul unei conferinţe organizate de Universitatea de Vest.
Cei de la Cărtureşti au chef de joacă. Înainte de asta însă, copiii, mai mici sau mai mari, sunt invitaţi la lectură. Ei vor putea asculta vineri poveşti în limba engleză, iar sâmbătă vor putea lua parte de un atelier de jonglerie şi face-painting.
Panică la Centrul Bancar din Timişoara, după ce unul dintre paznici a decedat, în cursul zilei de joi, în sediul BCR, situat pe Calea Aradului. Poliţia a demarat o anchetă legată de acest caz.
Ştiri din Timiș
Satul Bodo din comuna Balinț se pregătește pentru o nouă zi de sărbătoare. Duminică, 30 august, de la ora 14,30, localnicii și turiștii sunt invitați la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceaunelor, un eveniment dedicat gastronomiei, muzicii și, mai ales, comunității.
Cinema
Două dintre filmele care au marcat cinematografia americană vor putea fi revăzute pe marele ecran la Timișoara, în cadrul seriei Timeless Timiș. „The Godfather” și „The Godfather: Part II”, regizate de Francis Ford Coppola, vor fi proiectate pe 5 și 6 septembrie, la Cinema Timiș.
România
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vine în sprijinul contribuabililor cu două aplicații gratuite care permit verificarea mai simplă a datelor raportate prin declarația D406 SAF-T. Instrumentele sunt concepute astfel încât firmele să poată identifica eventualele erori și neconcordanțe înainte de transmiterea declarațiilor către ANAF.
Cinema
O proiecție de film va avea loc vineri, 4 septembrie, pe terenul fostului stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara, înaintea celei de-a doua ediții a Timișoara Football Film Festival (TMFF). Documentarul „Ultras”, realizat de regizoarea suedeză Ragnhild Ekner, va fi proiectat în aer liber, pe platoul fostei Peluze Sud, loc care a fost timp de decenii unul dintre punctele importante pentru suporterii timișoreni.
Ştiri din Timiș
Turul României, cea mai prestigioasă competiție ciclistă din țară și una dintre cele mai importante din Sud-Estul Europei, aduce la start 23 de echipe din 16 țări, ediția din acest an reunind aproximativ 150 de cicliști care vor parcurge peste 800 de kilometri, în 5 zile și 5 etape, între 9 și 13 septembrie.
Capitală Culturală
Asociația Bis (Bis Teatru) organizează al XVI-lea festival de teatru independent „25 de ore de teatru non-stop”, o ediție care propune 20 de evenimente în 12 spații din oraș. Cap de afiș al acestei ediții este spectacolul „Lalele, păsări și beton”, producție a companiei Reactor Cluj, anunță organizatorii.
Turism
Românii au ales și în această vară Ungaria pentru vacanțe și escapade de weekend, atrași de apropierea față de casă, oferta bogată de evenimente internaționale, stațiunile balneare și atmosfera de vacanță de la Lacul Balaton. Potrivit Visit Hungary, destinația a fost accesată în mai multe moduri, de la city break-uri la Budapesta și excursii de o zi la băile termale până la sejururi mai lungi pe malul Balatonului.
România
Rusia a declarat persona non grata un angajat al Ambasadei României la Moscova, în replică la expulzarea unui diplomat rus de către România. Moscova susține că măsura este una de răspuns, după ce Bucureștiul a expulzat diplomatul rus în contextul incidentelor cu drone rusești în spațiul aerian românesc.