Meteorologii au emis Cod Portocaliu de vreme rea și averse torențiale în mai multe județe din țară, inclusiv Timiș, valabil până sâmbătă seara. ISU Timiș a transmis un mesaj de avertizare cetățenilor din zonele vizate, prin sistemul Ro-Alert. UPDATE. Pompierii timișeni intervin pentru evacuarea apei și pentru degajări de copaci
Câteva sute de profesori și alți angajați ai școlilor din Timiș au protestat vineri, 26 mai, în fața prefecturii, pentru a cere creșteri salariale și, în general, mai mult respect. Acțiunea a fost organizată în aceeași săptămână în care a început și greva generală din Educație. Luni va urma o nouă acțiune de pichetare.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții
Turism
Relația dintre turiști și proprietarii unităților de cazare din România devine tot mai dificilă, pe fondul nerespectării regulilor de bază privind cazarea. Un sondaj realizat de Travelminit în rândul hotelierilor arată că, în sezonul estival, cele mai frecvente probleme sunt legate de orele de check-in și check-out, numărul real de persoane cazate și deteriorarea și furtul bunurilor din camere.
1
Capitală Culturală
Orgă, voci tinere și poezie! În cadrul festivalului Orgile Cetății, studenții Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest vor susține un recital de muzică sacră și poezie românească. Evenimentul se va desfășura în răcoarea uneia dintre cele mai frumoase biserici din Timișoara, iar accesul publicului va fi liber.
Eveniment
Luni după-masa pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un utilaj, la o pompă de șapă, în Timișoara, pe str. Ion Vidu.
Mapamond
Donald Trump a confirmat că i-a cerut președintelui FIFA, Gianni Infantino, să fie revizuită suspendarea atacantului american Folarin Balogun, considerând că eliminarea acestuia în meciul cu Bosnia/Herțegovina a fost nedreaptă.
1
Ştiri din Timiș
România continuă să înregistreze cea mai ridicată rată a neparticipării copiilor la educația preșcolară din Uniunea Europeană, iar Timișul se numără printre județele în care organizația Salvați Copiii România desfășoară, și în această vară, programe dedicate copiilor din comunități vulnerabile.
Ştiri din Timiș
JAZZx 2026, desfășurat timp de cinci zile la Timișoara, a reconfirmat statutul său de unul dintre cele mai importante proiecte culturale ale orașului, reunind muzică, educație și comunitate.
Ştiri din Timiș
Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, a pierdut în primă instanță procesul intentat Agenției Naționale de Integritate, care a declarat-o incompatibilă. Decizia Curții de Apel Timișoara nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
7