Persoanele din vestul ţării care suferă de dizabilităţi intelectuale au posibilitatea să participe la Jocurile Regionale Special Olympics, eveniment ce va fi organizat la sfârşitul acestei luni la Timişoara. Înscrierile se fac până luni, 24 mai 2010.
Timişorenii pot urmări la Cinema City din Iulius Mall în premieră, de vineri, filmele „Letters to Juliet”, cu Gael García Bernal şi Amanda Seyfried în rolurile principale, şi „The Losers”, cu Zoe Saldana, actriţa care a interpretat rolul principal feminin în filmul „Avatar”.
Două fetiţe din Timisoara, premiante la Concursul de Arta Tanara Leordina – Vitomireşti România 2010
Două fetiţe din Timişoara au câştigat un concurs naţional de pictură, lucrările lor fiind alese dintre 60.000 de desene înscrise în competiţie.
Patronul unui local de striptease din Timişoara a rămas fără maşina de lux, după ce poliţiştii i-au confiscat-o pe motiv că ar fi furată. Autoturismul, un Ferrari 360 Modena, în valoare de 130 de mii de euro, figura ca fiind furat din Germania.
Sărbătoare la Universitatea de Vest din Timişoara. Conducerea universităţii celebrează vineri 66 de ani de când UVT fost înscrisă în şirul universităţilor României.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.
România
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu.
1
Sănătate
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.
Mapamond
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială.
1
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale.
2
Ştiri din Timiș
Primăria comunei Balinț a instalat primul sistem de monitorizare video din localitate, format din 48 de camere de supraveghere. Dintre acestea, 34 au fost montate pe domeniul public, iar alte 14 la sediul Primăriei. Autoritățile locale spun că investiția are ca scop prevenirea abandonării deșeurilor, a vandalizării bunurilor publice și menținerea curățeniei în comună.
1
Ştiri din Timiș
CCIAT organizează două cursuri gratuite de formare profesională, pentru meseriile de Cofetar și Ajutor bucătar, prin proiectul „Rețea de Succes”, destinat persoanelor eligibile din județul Timiș.