Moment de fericire pentru preşedintele Marian Iancu. Tribunalul de arbitraj Sportiv de la Lausanne, ultimul for unde Rapid mai putea obţine un verdict favorabil în cazul în care s-a judecat cu Poli Timişoara, referitor la pierderea meciului dintre cele două echipe la masa verde, cu scorul de 3 – 0, a dat dreptate echipei Poli.
Comisia de cercetare care s-a constituit la finele săptămânii trecute la nivelul Grădiniţei nr. 16 din Timişoara, unde învăţa băieţelul care şi-a rupt mâna după ce a participat la „lupte controlate” în cadrul unei excursii la Văliug, a hotărât ca una dintre educatoarele care i-au însoţit pe micuţi să fie sancţionată cu o „observaţie scrisă”. Mama copilului a depus plângere la poliţie şi la Inspectoratul Şcolar.
La Timişoara va avea loc, în weekend, cea de-a XIX-a ediţie a festivalului de muzică uşoară şi dans modern „Flori în oraşul florilor”, la care vor participa echipe de copii talentaţi din întreaga ţară.
Poliţiştii de la Secţia 2 şi 3 din Timişoara au înconjurat, marţi, Piaţa Iosefin, în căutarea comercianţilor de ţigări netimbrate. În urma controlului, comercianţii s-au ales cu amenzi de mii de lei.
Patru ani şi două luni de închisoare, atât a primit un bărbat de 48 de ani din localitatea Saravale, judeţul Timiş, după ce a fost prins conducând fără permis un autoturism neînmatriculat. Acesta a încercat să fugă de pedeapsă, însă a fost prins de poliţiştii din Timiş.
Mapamond
Meta a acceptat să plătească 16,68 miliarde de dolari și să impună noi măsuri de siguranță pentru adolescenți, pentru a evita o sentință într-un proces privind efectele Facebook și Instagram asupra sănătății mintale a copiilor. Acordul trebuie aprobat de un judecător.
România
Senatul a retrimis la Comisie proiectul privind examenul separat de admitere la liceu. Dezbaterea și votul vor fi reluate pe 1 septembrie, iar până atunci regulile actuale rămân în vigoare.
Eveniment
Un accident a avut loc miercuri între Caransebeș și Lugoj, iar un bărbat a fost rănit.
Ştiri din Timiș
Un bărbat de 69 de ani este căutat după ce a plecat și nu s-a mai întors acasă, din zona bulevardul Sudului din Timișoara.
Capitală Culturală
Ruga Timișoarei se apropie, iar Parcul Rozelor va deveni, marți, 15 septembrie, locul în care tradițiile bănățene vor fi readuse în prim-plan printr-un spectacol pregătit de Ansamblul „Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.
Ştiri din Timiș
Lucrările la noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” din Giroc au ajuns la final, însă clădirea nu este încă pregătită să primească elevii. Mai sunt necesare câteva intervenții minore, iar apoi urmează procedurile de omologare și acreditare, obținerea avizelor și finalizarea dotării cu mobilier.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a început desființarea unor construcții ilegale care blocau accesul spre un teren public de 7.500 mp din Girocului. Municipalitatea vrea să amenajeze aici o nouă parcare.
3