Concurs de frumuseţe, sâmbătă seara, în Art Club 700 din Timişoara. Zece tinere au participat la o competiţie în cadrul căreia a fost aleasă cea care va reprezenta imaginea Agenţiei de manechine Anka Starr. Petrecerea a continuat apoi până în zori cu cele mai în vogă hit-uri.
Doi tineri au fost grav răniţi după ce casa în care se aflau a sărit în aer. Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Cloşca din Timişoara, în apropiere de Piaţa Mehala. Vecinii s-au trezit din somn speriaţi şi, când s-au uitat pe geam au putut vedea cum flăcările se înălţau la aproape şase metri înălţime.
Nouă zile de teatru pentru timişoreni. De săptămâna viitoare se pun în vânzare biletele pentru cea de-a doua ediţie a Festivalului de Teatru European „Eurothalia”, organizat de Teatrul German de Stat din Timişoara (TGST) în perioada 13-21 noiembrie 2010, un proiect care continuă în vremuri de criză.
Ploaia ce a udat serios circuitul urban, dar şi dificultatea desenului traseului au ridicat mult spectaculozitatea noii etape a Campionatului Județean de Automobilism: Raliul Lugojului.

România

Familia, principalul sprijin al românilor în momentele dificile. Doar 6% ar apela la prieteni când au probleme
Familia rămâne cea mai importantă plasă de siguranță pentru români atunci când se confruntă cu probleme financiare sau de sănătate. Aproape nouă din zece persoane spun că ar apela în primul rând la membrii familiei într-o situație de criză, în timp ce prietenii sunt prima opțiune pentru doar 6% dintre respondenți. Datele reies din cea de-a doua ediție a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 10 noiembrie
Marți, 10 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Principesa Margareta a vizitat fabrica de anvelope Continental din Timișoara
ADVERTORIAL. În data de 3 noiembrie, Continental Anvelope România a avut onoarea de a primi vizita Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și a Alteței Sale Regale Principele Radu, la fabrica de anvelope din Timișoara.

Dialoguri Sănătoase

Când durerea nu spune toată povestea: ce trebuie să știm despre mecanismele durerii?
Durerea funcționează ca un avertisment esențial prin care corpul ne protejează de posibile pericole. Reprezintă unul dintre cele mai importante semnale de protecție ale organismului. De cele mai multe ori, asociem durerea cu o leziune și considerăm că intensitatea ei reflectă gravitatea problemei, dar nu întotdeauna lucrurile sunt atât de simple.

Ştiri din Timiș

Centrul de recuperare medicală de la Lovrin, pe jumătate gata. Când ar urma să primească primii pacienți
Lucrările la Centrul de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie din Lovrin au ajuns la un stadiu de execuție de 50%, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Timiș. Șantierul avansează conform graficului, iar centrul ar urma să fie deschis în 2027.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 10 noiembrie 2026, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții și la spectacole.

România

Eurostat: România, țara în care locuințele au devenit mai accesibile în ultimul deceniu
România a înregistrat cea mai mare scădere din Uniunea Europeană a raportului dintre prețurile locuințelor și veniturile populației în perioada 2015-2025. Indicatorul s-a redus cu 42,8%, în timp ce la nivelul UE a crescut cu 6,8%, arată datele publicate luni de Eurostat. 1

România

AUR amenință deja noul guvern cu moțiune de cenzură
AUR va încerca să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului dacă premierul Luca Niculescu își asumă răspunderea în Parlament pentru reforma administrativ-teritorială.