Centrul Regional Reţea Poştală Timişoara a ales un mod cu totul inedit pentru a promova comunicarea prin intermediul scrisorilor clasice. Instituţia va lansa, marţi, 30 noiembrie 2010, campania „Vine postaşul! Mi-ai scris ceva?”, o iniţiativă menită sa readucă scrisoarea clasică, pe hârtie, în prim-plan.
Politehnica Timişoara se pregătește de una dintre cele mai importante partide ale sezonului, cel puţin din punct de vedere al fanilor alb-violeţi. Este vorba de disputa cu cei de la Dinamo Bucureşti.
Timişorenii care locuiesc în zona Cetăţii – Calea Bogdăneştilor şi pe strada Platanilor vor rămâne miercuri fără apă caldă şi unii şi fără căldură, din cauza unor lucrări la punctul termic sau a unor lucrări efectuate de Enel.
„Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Timiş, este un vector de promovare al unei politici pentru o arhitectură de calitate, activ în viaţa culturală a urbei şi organizează Anuala de Arhitectură „A TA” împreună cu revista De Arhitectură”, a precizat Vlad Gaivoronschi, preşedintele O.A.R. filiala Timiş.
Bobocii au parte de baluri după baluri la Timişoara. Fie că e vorba de tinerii de la vreo facultate de la Universitate de Vest, de la Politehnica, Agronomie sau Medicină, studenţii din anul I şi nu numai sunt aşteptaţi la baluri în această perioadă.

Sănătate

Ziua Internațională a Radiologiei. Ce investigații imagistice pot face pacienții la spitalele din Timișoara
Radiografiile, tomografiile computerizate și investigațiile prin rezonanță magnetică sunt folosite pentru depistarea și monitorizarea unor afecțiuni, dar și pentru stabilirea tratamentului potrivit. De Ziua Internațională a Radiologiei, marcată în fiecare an pe 8 noiembrie, medicii de la Spitalul CFR Timișoara și de la Spitalul Municipal Timișoara prezintă rolul imagisticii medicale și investigațiile pe care le pot face pacienții în cadrul celor două unități sanitare.

Ştiri din Timiș

„Cel mai frumos și mai modern stadion din România” se construiește la Timișoara. Cel puțin așa spune Simonis
Cel mai modern și mai frumos stadion din România va fi construit la Timișoara, după cum îl descrie președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Acesta a prezentat noile randări ale viitoarei arene „Dan Păltinișanu” și a anunțat că proiectul se apropie de etapa obținerii autorizației de construire. Până să devină realitate, stadionul mai are însă de trecut niște hopuri.

Turism

FOTO. Capitala europeană unde liniștea face parte din vacanță. Orașul Tallinn, desemnat cea mai relaxantă destinație urbană din Europa
Pentru o vacanță relaxantă nu trebuie neapărat să alegi o plajă izolată sau o cabană în mijlocul naturii. Un oraș european cu străzi medievale, parcuri, promenadă și un nivel redus de zgomot a fost desemnat cea mai relaxantă destinație urbană din Europa în 2026.

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Ce rol au îngerii în viața oamenilor și de ce fiecare are unul păzitor
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt sărbătoriți în 8 noiembrie de Biserica Ortodoxă, iar această zi este un prilej de reflecție asupra rolului îngerilor în viața creștinilor. Potrivit învățăturii bisericești, aceștia sunt vestitori ai voinței lui Dumnezeu, ocrotitori și călăuze ale oamenilor pe drumul binelui și al mântuirii. Preotul iconom-stavrofor Horia Țâru explică semnificația cinstirii cetelor îngerești și legătura dintre oameni și îngerii lor păzitori.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 8 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică, 8 noiembrie, puteți merge la teatru, operă, concerte, competiții și proiecții de film. Programul zilei include și ultima zi a Timișoara Football Film Festival, cu documentare despre fotbal și întâlniri cu invitați.

Mapamond

Cinci oameni au fost uciși și zece răniți într-un atac armat în centrul Cracoviei. Agresorul a fost prins
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, Polonia. Atacatorul a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fugă. 1

Eveniment

Accident într-o intersecție din Timișoara. O femeie a fost rănită
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.

Mapamond

Cuprul, la mare căutare în Franța. Șase români, acuzați că au furat 500 de kilometri de cabluri din parcuri fotovoltaice
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro. 1