Sâmbătă, 2 martie, la Timișoara va avea loc Balul Arhitecților din România.
Pentru al patrulea an consecutiv, Festivalul de film Cinecultura invită publicul cinefil timișorean să vizioneze o serie de pelicule distinse cu premii la nivel internațional sau difuzate la festivaluri naționale și internaționale, unele dintre ele în premieră în România.
Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, miercuri, că nodul hidrotehnic de la Sânmihai va fi rezolvat în curând pentru a permite navigația până în Serbia. Vizita unei delegații din țara vecină a readus în discuție și proiectul pistei de biciclete de-a lungul canalului Bega.
Reprezentanţii Primăriei Lugoj sunt nemulţumiţi de tarifele practicate de Enel şi caută soluţii alternative pentru iluminatul public, astfel încât să poată fie reduse costurile cu energia electrică pe care le achită administraţia locală.
La Cafe Text, în Bastionul Cetăţii, primăvara vine... colorată şi frumos îmbrăcată, într-un eveniment al cărui protagonişti vor fi copii ai unor jurnalişti timişoreni.
Sănătate
Un pacient care a suferit o electrocutare la 22.000 de volți a fost tratat cu succes la Unitatea Funcțională pentru Arși din cadrul Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Cazul a fost considerat unul extrem de grav, cu risc vital major, din cauza leziunilor extinse produse de curentul de înaltă tensiune.
Ştiri din Timiș
O întâlnire aparte, dedicată femeilor care au definit eleganța și prestigiul Timișoarei burgheze, va avea loc în mansarda Muzeul Național al Banatului, sub semnul primăverii și al celebrării feminității.
Dialoguri Sănătoase
Creșterea timpului petrecut în poziție șezândă, fie în context profesional, fie recreațional, a determinat o incidență tot mai mare a tulburărilor musculoscheletale asociate muncii sedentare. Lucrul pe laptop și sesiunile prelungite de gaming implică posturi statice menținute, mișcări repetitive ale membrelor superioare și solicitare cognitivă intensă, factori care contribuie la apariția durerilor cervicale, dorsale și lombare, precum și la sindroame de suprasolicitare. Din perspectivă medicală, poziția corectă la birou reprezintă o intervenție preventivă esențială pentru reducerea riscului de patologie degenerativă precoce și a disfuncțiilor musculare cronice.
Utile
Marți, 3 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Horoscop
În data de 3 martie are loc Luna Plină în semnul pragmatic al Fecioarei, însoțită de o Eclipsă de Lună care amplifică semnificația acestui eveniment. Eclipselor li se atribuie, în astrologie, rolul de „acceleratori ai destinului” pentru că ele scot la lumină adevăruri, închid etape și grăbesc procese care, altfel, s-ar desfășura lent. În cazul de față, accentul cade pe ordine, responsabilitate, sănătate și discernământ.
Capitală Culturală
25 de ani! Un întreg sfert de veac se va împlini de când Otello avea premiera la Timișoara, cu maestrul Corneliu Murgu în rolul titular, o interpretare magistrală, un moment splendid în memoria culturală a urbei. După douăzeci și cinci de ani, această tulburătoare creație verdiană revine pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, în aceeași montare, cu o excelentă distribuție. Invitat pentru rolul gelosului maur este acum tenorul Marius Vlad Budoiu.
Lugoj
Alertă în Lugoj: miros puternic de clor la Uzina de Apă nr. 3. Autoritățile au intervenit de urgență
Un miros puternic de clor a pus pe jar locuitorii din Lugoj, luni seara, în jurul orei 19, în zona Uzinei de apă nr. 3, situată pe strada V. Babeș. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din Lugoj, echipajul C.B.R.N. din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș, echipaje SMURD, precum și reprezentanți ai Gărzii de Mediu.