“Artiștii pentru artiști” și “artiștii pentru poezie”. Așa s-ar rezuma, în două afirmații, munca lui Ion Caramitru din ultima perioadă, un artist care a știut să jongleze cu viața publică, cu politica și cu managementul unei instituții de cultură.
Patru primării din judeţul Timiş sunt îngropate în arierate. Consiliul Judeţean Timiş caută acum o soluţie pentru a reduce din valoarea acestor datorii, care se ridică, în total, la aproape 140 de miliarde de lei vechi.
În comuna timişeană Livezile se mai păstrează o tradiţie aproape uitată în Banat: „cemătorii”. Adică poftitul la nuntă, cu căruţe împodobite şi muzicanţi. Duminică, tinerii au chiuit prin tot satul, că se mărită fata preotului din Banloc.
Scriitorul mexican Juan Pablo Villalobos, aflat în premieră în România, vorbește despre grotescul lumii interlope mexicane. Evenimentul are loc în cea de-a doua zi a Salonului de Carte Bookfest la Timişoara.
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, aflat într-o vizită la Timişoara, a declarat că îşi doreşte ca pornind de la Memorialul Revoluţiei, la Timişoara să fie ridicat un Muzeu al Revoluţiei demn de evenimentele care au avut loc în decembrie 1989. Optimist, ministrul speră că acest nou muzeu poate fi realizat la timp pentru a găzdui manifestaţiile dedicate împlinirii a 24 de ani de la Revoluţie.
Eveniment
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au desfășurat vineri, 27 februarie, șapte percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, înainte de prânz, pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, din Timișoara, unde două autoturisme au intrat în coliziune.
Ştiri din Timiș
Jurnalista Anne Applebaum, laureată a Premiului Pulitzer, va fi prezentă la Universitatea de Vest din Timișoara pentru o discuție despre fragilitatea democrațiilor și ascensiunea autoritarismului. Participarea este gratuită.
Mapamond
România și Bulgaria, singurele țări din regiune unde copiii nu învață ce să facă în situații de risc
România și Bulgaria sunt singurele țări din regiune care nu au inclus, în programa școlară pentru învățământul preșcolar și primar, lecții dedicate pregătirii copiilor pentru situații periculoase. Concluzia apare în raportul „Preparedness Education in Europe - 2025”, realizat de rețeaua europeană Eurydice și citat de Edupedu.ro.
1
Ştiri din Timiș
Ziua Protecției Civile este marcată vineri, 28 februarie, și la Timișoara, printr-o serie de activități desfășurate în centrul orașului, dedicate informării și pregătirii populației pentru situații de urgență.
Ştiri sportive
Rebellion Strength Festival, primul festival de sporturi de forță din România, este programat în perioada 18-19 iulie 2026 și va reuni mai multe competiții dedicate disciplinelor de forță. Festivalul va include și activități pentru publicul larg, demonstrații și zone interactive.
1
Mapamond
Sâmbătă dimineață, SUA și Israelul au lansat un atac coordonat asupra Iranului. Președintele american Donald Trump a anunțat „operațiuni de luptă majore” și a lăsat să se înțeleagă obiectivul: schimbarea regimului de la Teheran. De asemenea, acesta le-a transmis Gărzilor Revoluționare iraniene că dacă nu se predau, vor muri.