Renumiţi profesori de teologie vor vorbi pe tema celebrării Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în cadrul unei ample serii de conferinţe prepascale, la Timişoara. Libertatea ca exerciţiu duhovnicesc, biserică şi stat în vremea lui Constantin cel Mare, creştinism şi politeism sunt doar câteva dintre teme abordate în programul ce se va derula în perioada 28 martie – 25 aprilie.
Profesorii de specialitate din cadrul Universităţii de Vest Timişoara vor pune umărul la pregătirea olimpicilor la chimie care vor reprezenta liceele din regiune la olimpiada naţională. În virtutea parteneriatului existent între instituţie şi Inspectoratele Şcolare Județene, Departamentul de Biologie - Chimie al Facultății de Chimie, Biologie, Geografie va organiza sâmbătă, 23 martie, un stagiu de pregătire cu aceşti tineri.
Dacă Vali Velcea se va ţine de cuvânt, atunci, în partida de sâmbătă cu Mioveniul, ACS Poli Timişoara s-ar putea prezenta în teren cu un prim 11 mai puţin aşteptat. "Pe unii s-ar putea să nu-i mai vedeți nici pe bancă. Eu ca antrenor nu îmi voi permite să țin pe bancă un jucător care merită să joace, în favoarea unuia mai experimentat, dar care poate nu e în formă", a declarat Velcea, joi, înaintea meciului de campionat.
Pescarii timişoreni şi nu numai vor avea sâmbătă, la Şag, de la ora 11, un eveniment special dedicat lor. Câţiva instructori acreditaţi vor încerca să demonstreze tehnicile de pescuit la musca artificială şi tehnicile de casting ( lansare cu fir de muscarit ) în cadrul evenimentului intitulat Muscarici Fly Casting Day.
De Ziua Mondială a Sindromului Down, reprezentanții Fundației Pentru Voi, alături de 13 beneficiari care suferă de această afecțiune s-au întâlnit cu autoritățile locale și cele județene. Aceștia au propus o nouă abordare a serviciilor sociale, prin care primăria Timișoara ar putea contracta pentru cetățeni servicii sociale de la organizații non-guvernamentale.
Lugoj
Un spațiu verde aflat la intersecția străzilor Caraiman și Aurel Vlaicu din Lugoj va fi modernizat cu fonduri europene, printr-un proiect în valoare de aproximativ cinci milioane de lei. Zona, descrisă de primarul Călin Dobra drept o mică pădurice neîngrijită, ar urma să fie amenajată pentru plimbări, relaxare și joacă pentru copii. Dacă procedurile administrative se desfășoară conform planului, lucrările ar putea începe în primăvara anului 2027.
România
România ocupă locul 20 din 23 de piețe europene analizate în Indexul de transparență carVertical din 2026. Deși a urcat două poziții față de anul trecut, 58,5% dintre mașinile rulate verificate au avut daune înregistrate în istoric, iar ponderea vehiculelor cu kilometraj modificat a crescut.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara trebuie să pună din bugetul local 7,4 milioane de lei pentru dotarea școlilor cu materiale pentru laboratoare și cabinete, după ce achiziția finanțată prin PNRR nu a fost finalizată la timp. Licitația, lansată în mai 2025, este încă în procedură. Divergențele din Consiliul Local au apărut însă și în privința responsabilității pentru întârzieri.
Eveniment
Un cetățean sârb a încercat să mituiască un polițist de frontieră cu 100 de euro, la Jimbolia, pentru a permite intrarea în România a unui cetățean bosniac care depășise perioada legală de ședere în spațiul Schengen. Polițistul a refuzat banii, iar cazul a ajuns în atenția ofițerilor anticorupție.
1
Ştiri din Timiș
O fată pasionată de muzică, Elena, sau Eli, cum îi spun cei apropiați, are nevoie de sprijin pentru a-și continua recuperarea după ce o hemoragie cerebrală i-a schimbat viața. Un apel umanitar făcut de preotul Mladenov Svetozar îi îndeamnă pe oameni să contribuie la costurile terapiilor de care fata are nevoie zilnic. Recuperarea se desfășoară la centre private din Timișoara, iar cheltuielile depășesc 500 de lei pe zi.
Ştiri din Timiș
O escapadă de weekend în doi începe cu un bagaj potrivit pentru destinație, vreme și activitățile planificate. Pentru două nopți, pregătim haine ușor de combinat, produse de îngrijire în recipiente mici, documentele necesare și câteva lucruri care aduc confort. Lăsăm acasă obiectele luate „pentru orice eventualitate” și păstrăm loc pentru ceea ce vom folosi efectiv. Astfel, călătorim mai lejer și evităm să transformăm pregătirile într-o sarcină obositoare.
Eveniment
Un bărbat din Izvin a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins conducând fără permis și a încercat să scape de polițiști pe câmp. Acesta s-a ascuns apoi în vegetație, însă a fost găsit de agenți. Potrivit procurorilor, bărbatul are cinci condamnări definitive pentru fapte similare, iar cazul recent este a șaptea faptă de acest fel pentru care a fost condamnat sau este cercetat.
Ştiri din Timiș
Vaporașele STPT mai circulă doar până vineri, 23 octombrie, pe Canalul Bega. Cele șase ambarcațiuni vor fi retrase apoi pentru mentenanță și revizii tehnice, după un sezon în care au transportat peste 104.000 de călători, potrivit cifrelor societății.
4