Cele mai renumite crame româneşti se întâlnesc în aceste zile la Timişoara. De vineri, la Centrul Regional de Afaceri a fost deschisă ediţia a zecea a Salonului Internaţional de Vinuri - Vinvest. Este o ediţie jubiliară, una la care vinul de calitate va fi la mare preţ, o ediţie care arată că se poate trece peste criză şi atunci când mulţi se aşteptau ca evenimentul nu mai aibă loc.
Ambasadorul ceh la Bucureşti, Excelenţa Sa, domnul Jiří Šitler, se află astăzi la Timişoara, pentru a vernisa o inedită expoziţie în Sinagoga din Cetate, care face referire la 10 sinagoge devastate sau total distruse în timpul perioadei naziste și comuniste, de pe teritoriul Republicii Cehe.
Cu o investiţie de 15.000 de euro reprezentată de mai multe calculatoare performante, o tablă interactivă şi un proiector Agenţia Universitară a Francofoniei a deschis la Universitatea de Vest Timişoara un Centru de Reuşită Universitară. Locaţia va oferi studenţilor, români şi străini, psibilitatea să se perfecţioneze studiind în limba franceză.
După ce a intrat în conflict cu artiștii plastici pentru că a vrut să le majoreze chiriile, iar reprezentanții UAP l-a acuzat că vrea să îngroape arta și au recurs la proteste, acoperind vitrina Galeriei Helios în semn de doliu, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, s-a răzgândit: îi lasă să funcționeze gratis în spațiile municipalității. Viceprimarul Traian Stoia e nemulțumit de decizie și speră ca Robu... să se răzgândească.
Consiliul Judeţean Timiş va finanţa, în acest an, aproximativ 5.000 de proiecte culturale, suma alocată pentru Agenda Culturală a judeţului fiind de aproximativ un milion de dolari. Festivalul de Jazz organizat de Primăria Timişoara va primi în jur de 30.000 de lei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a atribuit direct Universității de Vest un nou contract, de peste 40.000 de euro cu TVA, pentru realizarea „Barometrului privind percepția cetățenilor asupra calității vieții 2025”. Studiul, cu minimum 2.300 de respondenți, va analiza în detaliu serviciile municipale, cu accent pe sănătate.
12
Ştiri din Timiș
Postul Paștelui sau Postul Mare este cea mai importantă perioadă de post din calendarul creștin. El simbolizează cele 40 de zile de post și rugăciune prin care credincioșii se pregătesc sufletește pentru Paște — Învierea lui Iisus Hristos.
Turism
Puține locuri din lume pot spune că se opresc complet pentru o zi întreagă. În Bali, însă, acest lucru se întâmplă în fiecare an, odată cu Nyepi, Anul Nou balinez celebrat conform calendarului Saka.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și la expoziții.