În zona centrală a Timişoarei au ”răsărit” şi terase fără autorizaţie în această perioadă, au constatat reprezentanţii Poliţiei Locale. Agenţii locali au dispus închiderea unei astfel de terase în urma verificărilor efectuate în ultimele zile.
Serviciul de Ajutor Maltez se mută într-un nou sediu, motiv pentru care în perioada 01.05.2013 – 10.05.2013 nu vor funcționa telefoanele, registratura și serviciul de consiliere.
Pentru fluidizarea traficului, cu ocazia zilei de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale, 350 de polițiști din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara vor supraveghea și dirija traficul rutier la punctele de trecere a frontierei din vestul țării. De asemenea, va fi deschis, în perioada sărbătorilor, și Punctul de Trecerea a Frontierei Foeni II, la granița cu Serbia.
În ultimele două săptămâni se observă o hărnicie excesivă în rândul membrilor comisiilor de fond funciar din Timiş. În această perioadă, de la asumarea răspunderii din partea Executivului pentru Legile de Fond Funciar, au fost rezolvate un număr de aproape 400 de solicitări de reconstituire a proprietăţii, după ce în ultimul an, până în aprilie, fuseseră rezolvate 835 de solicitări.
După ce duminică au luat bătaie la un punct, tinerii de la BC Timişoara au reuşit luni să întoarcă soarta turneului, dispunând tot cu un forcing de final de cei de la CSU Ploieşti, în derbiul turneului final U23. Timişorenii s-au impus cu 67 - 50 şi au relansat disputa pentru titlu.
Utile
Vineri, 20 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Mapamond
Actorul Eric Dane, cunoscut pentru rolul doctorului Mark Sloan din serialul Grey's Anatomy, a murit la vârsta de 53 de ani, după o luptă cu scleroza laterală amiotrofică (SLA), a anunțat familia, potrivit Reuters. De-a lungul carierei, el a jucat și în alte producții de televiziune și film, iar după diagnostic s-a implicat activ în campanii de conștientizare și sprijin pentru pacienții afectați de această boală.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la spectacole, proiecții sau la petreceri.
Ştiri sportive
Doi sportivi ai CSC Ghiroda au fost convocați în Lotul Național de Kempo.
Ştiri din Timiș
Grațioase, jucăușe și pline de personalitate, pisicile acaparează weekend-ul acesta la Iulius Town, la una dintre cele mai cunoscute competiții de frumusețe felină. Sâmbătă și duminică, 21 – 22 februarie 2026, între orele 10.00 și 19.00, Atriumul Iulius Town devine un „catwalk”. Evenimentul este organizat sub egida World Cat Federation.
Ştiri din Timiș
Accesul auto la viitorul Institut Oncologic de pe Calea Torontalului este „dimensionat cât pentru un duplex”, avertizează viceprimarul Ruben Lațcău. Deși Comisia de Circulație a avizat proiectul, Ministerul Sănătății trebuie să modifice infrastructura pentru a evita blocaje într-o zonă deja aglomerată.
România
Prima reuniune a Consiliului de Pace a început. Donald Trump i-a încurcat funcția lui Nicușor Dan, prezentându-l drept „prim-ministrul României”.
2
Turism
Gusturile autentice ale Banatului urcă pe scena internațională. Județul Timiș participă, în perioada 19–22 februarie, la Belgrade Tourism Fair 2026 cu unul dintre cele mai ambițioase demersuri ale sale: proiectul „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028”.