În apropierea sărbătorilor pascale, mai multe asociații umanitare încearcă să le dea o mână de ajutor celor mai sărmani dintre timișoreni. Acesta este și cazul Asociației Speranță și Acțiune, care le-a oferit joi pachete oamenilor străzii din zona Lipovei.
Dacă timişorenii s-au tot plâns în ultima perioadă că s-au înmulţit excesiv ţânţarii şi muştele şi nimeni nu ia măsuri, iată că din această seară autorităţile locale au hotărât să înceapă dezinsecţia. În primă fază vor fi aplicate tratamente la sol pe spaţiile verzi, anunţă reprezentanţii Primăriei Timişoara, care fac apel şi la locuitorii urbei să intervină. Cei care nu fac acest lucru riscă amenzi!
O familie din localitatea Pietroasa Mare a rămas pe drumuri, după ce un incendiu le-a făcut casa scrum, iar unui dintre cei opt frați, o tânără de 18 ani, a ajuns la spital cu arsuri de gradul 1 și 2. Tânăra și-a salvat frații rămași în locuință și s-a ales cu arsuri serioase la față și mâini.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat o firmă din Timişoara care şi-a concediat un angajat pentru că acesta suferea de epilepsie. Timişoreanul Dan Hegyi şi-a pierdut slujba după ce a avut un accident de muncă. Decizia reprezintă un precedent preţios şi un avertisment major pentru angajatori, susţine grupul Ceva de Spus (CDS), care a sesizat CNCD cu privire la acest caz.
Dorința primăriei de a-i ghida pe timișoreni spre celebrul parc de picnic nu prea are succes. Oamenii preferă de 1 mai tot clasica Pădure Verde, tot acolo grătarul e mai bun. Ziua Internațională a Muncii a fost sărbătorită în clasicul stil românesc, cu mici și fum, la locul deja cunoscut sau la ștrand.
Azi în Timișoara
Marți, 21 iulie, la Sala Sporturilor „Constantin Jude” continuă FRI - FIRST Robotics Intiative of Timișoara. Mai puteți merge la un spectacol de stand-up comedy, la un tur ghidat sau să dansați.
Ştiri din Timiș
Proiectul Sălii Polivalente de lângă stadionul „Dan Păltinișanu” face un nou pas înainte. Consiliul Județean Timiș anunță că a fost lansată licitația pentru finalizarea lucrărilor la construcția începută în urmă cu aproape 16 ani.
Eveniment
Un adolescent în vârstă de 16 ani este căutat, luni seara, în râul Bega, în localitatea Chizătău, după ce autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112 că acesta ar fi dispărut în apă.
Ştiri din Timiș
La aproape o săptămână după atacul cibernetic care a blocat serviciile Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituția anunță că bazele de date tehnice și juridice sunt intacte. În prezent, aplicațiile sunt migrate în Cloudul Guvernamental, iar reluarea serviciilor se va face etapizat.
Lugoj
O echipă multidisciplinară de la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj a realizat, în premieră, o procedură de gastrostomă percutanată endoscopică (PEG), intervenție minim invazivă care poate salva viața pacienților care nu se mai pot alimenta pe cale naturală.
Mapamond
Comisia Europeană a aplicat cea mai mare amendă de până acum în baza Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), sancționând platforma chineză AliExpress cu 550 de milioane de euro. Executivul european acuză compania că a permis comercializarea de produse ilegale, nesigure și contrafăcute către consumatorii din Uniunea Europeană.
1
Ştiri din Timiș
După eliberarea terenului de pe Bulevardul Vasile Pârvan nr. 5 și demolarea construcțiilor ridicate ilegal, Primăria Timișoara face un nou pas pentru extinderea zonei de agrement de pe malul Begăi. Municipalitatea propune achiziționarea clădirilor rămase pe amplasament pentru a integra întregul teren în Coridorul de Agrement Urban Bega.
1
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a propus înființarea unei „comisii de criză” în Parlament pentru adoptarea rapidă a modificărilor necesare deblocării fondurilor din PNRR. Liderul social-democrat a transmis că PSD va susține o parte dintre proiectele aflate pe masa Parlamentului, însă respinge forma actuală a legii salarizării.
1