După un sezon plin de emoții, bucurii, șicane și multe tensiuni, ASU Politehnica Timișoara a ajuns spre finalul campionatului. A fost un drum lung, cu multe momente frumoase, dar și multe piedici, care au fost depășite rând pe rând. Pentru poliști urmează două meciuri, ultimele din acest sezon, în care se pregătesc să arate din nou lumii întregi ce înseamnă spiritul alb-violet.
Luni s-a împlinit un an de la alegerea lui Nicolae Robu în funcţia de primar al Timişoarei. Un an în care timişorenii au auzit despre sisteme de parcare ca-n San Francisco sau parcări pe verticală după brevet sud-coreean, despre pasaje subterane ca pe Champs Elysees, despre cum 2013 va fi „anul startării marilor proiecte” şi mai nou despre metrouri... Dar să ne raportăm la promisiunile sale electorale şi să vedem care au fost performanţele pe care le-a reuşit noul primar până acum.
Curtea de Apel Timișoara judecă luni recursurile la deciziile Tribunalului Timiș, prin care Sorin Udrea alături de alţi trei membri din gruparea sa sunt cercetaţi pentru mai multe infracțiuni. Prima instanță a decis arestarea preventivă a liderului grupării, Sorin Udrea, și a altor trei membri ai grupării. Alți patru au fost lăsați în libertate.
A călătorit 18 000 de km, a dormit pe jos și în hoteluri-palate. A străbătut India de la nord la sud, a cunoscut oameni, a trăit în ashram, a vizitat 14 state. Iuliana Nălățan și-a cuprins mirabila experiență indiană într-o carte ce se va lansa în această săptămână la Librăria Cărturești, în Timișoara.
Aşteptat cu nerăbdare de mulţi dintre timişoreni, Programul Rabla pare să se fi terminat chiar după ce a început. Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului de Mediu, organizaţia care se ocupă de Rabla, par să se fi distrat cu nervii celor care voiau să renunţe la maşinile vechi. Timişul a primit 180 de tichete valorice, adică un număr de 36 pentru fiecare dintre cei cinci colectori acreditaţi. Total insuficient.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la Festivalul Medieval, la spectacole și expoziții, dar și la tururi ghidate.
România
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor.
Ştiri din Timiș
Premierul interimar Ilie Bolojan respinge acuzațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, potrivit cărora ar fi fost convins, în urma unei vizite la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Bolojan susține că nimeni nu i-a cerut să blocheze un proiect al Timișoarei și afirmă că investiția a fost deblocată după ce a existat garanția că poate fi susținută financiar în anii următori.
Eveniment
Un bărbat de 90 de ani a dispărut din Babșa, județul Timiș, în noaptea de 15 spre 16 octombrie. Acesta suferă de demență. Persoanele care au informații sunt rugate să anunțe Poliția.
Ştiri din Timiș
Lucrările de demolare ale fostului spital de oncologie din Timișoara au fost finalizate, a anunțat vineri președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Săptămâna viitoare urmează recepția acestei etape, iar începerea lucrărilor de construire a Institutului Regional de Oncologie ar putea fi anunțată în scurt timp.
Ştiri din Timiș
Sorin Șipoș, senator de Timiș și lider al senatorilor USR, acuză PSD de ipocrizie în privința privatizării companiilor de stat. El susține că social-democrații criticau dur aceeași măsură când era propusă de Guvernul Bolojan, dar o includ acum în propriul program de guvernare.