E aproape, e frumos și e rost de distracții... culturale! Acesta este mesajul transmis de consulul general al Republicii Serbia, Lazar Manojlovic, și de oficialitățile din Vârșeț, care îi invită pe timișoreni la Festivalul Internațional de Folclor "Coroana vârșețeană".
De ziua fondatorului său, Diogene V. Bihoi, Teatrul Studenţesc Thespis sărbătorește 48 de ani de existenţă. Cu aceast prilej, se va viziona şi unul dintre spectacolele trupei, „Verde", în a cărui distribuţie se regăsesc cei mai noi membri.
Deşeurile provenite din construcţii le dau în continuare bătăi de cap autorităţilor locale. Nu mai pot fi depozitate la groapa de gunoi de la Parţa, iar cele patru puncte de colectare din Timişoara gestionate de Retim vor ajunge în curând să fie sufocate, spun reprezentanţii primăriei. În lipsa unor alte variante de depozitare, molozul şi resturile de materiale de construcţii ajung să fie aruncate pe marginea drumurilor, pe câmpuri şi terenuri virane.

Ştiri din Timiș

FOTO. Adio, pod vechi! A început demolarea Pasarelei Îndrăgostiților
Lucrările la noua Pasarelă a Îndrăgostiților din Timișoara au intrat în linie dreaptă. Vineri, 16 octombrie, a început demolarea vechii pasarele, operațiune care impune și modificarea temporară a traseului vaporașelor STPT. Noul pod va avea 52 de metri lungime și 5 metri lățime.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile din Aurora. Piața va fi desființată
Primăria Timișoara vrea să cumpere cele patru clădiri de pe terenul de 1,4 hectare al Pieței Aurora, pentru a putea folosi în sfârșit terenul. În primă fază, acesta ar urma să fie parțial transformat într-o parcare pentru locuitorii din Dâmbovița, urmând ca ulterior zona să fie regenerată în totalitate.

Ştiri din Timiș

Investiție de 350.000 de euro în iluminatul public din Dumbrăvița. Străzile pe care se extinde și străzile pe care se modernizează
Primăria Dumbrăvița pune la bătaie 1,5 milioane de lei fără TVA pentru modernizarea și extinderea iluminatului public din localitate. Pe 17 străzi vor fi înlocuite corpurile vechi cu LED-uri cu dimming, iar pe alte două străzi vor fi montați inclusiv stâlpi noi, alimentați autonom cu energie solară.

Eveniment

Sentințe definitive pentru cei trei bărbați care au furat aproape 2 milioane de euro de la Poșta Mare din Timișoara
Cei trei bărbați implicați în furtul a aproape două milioane de euro de la Poșta Mare din Timișoara au fost condamnați definitiv la închisoare. Curtea de Apel Timișoara a decis, în 15 octombrie, ca doi dintre ei să execute câte șapte ani de detenție, iar al treilea șase ani și șase luni, în dosarul celor 16 saci cu bani destinați plății pensiilor din județul Timiș, furați în mai 2025.

Ştiri din Timiș

Milioane de lei pentru 1.000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile din Freidorf, Dâmbovița și Fratelia. Noi programe sociale
Aproape 1.000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile din Freidorf, Fratelia și Dâmbovița vor beneficia de programe sociale și educaționale, finanțate cu 15,8 milioane de lei din fonduri europene. Proiectul Primăriei Timișoara include after-school cu masă caldă, consiliere, sprijin pentru persoanele vulnerabile și un nou Club al Pensionarilor.

Sănătate

Vaccinarea copiilor împotriva gripei rămâne o provocare. Doar 7 din 100 de români s-au vaccinat
Gripa poate provoca forme severe de boală inclusiv la copiii sănătoși, avertizează medicii. Situația este îngrijorătoare și în cazul copiilor, în condițiile în care numeroși părinți subestimează riscurile infecției gripale și necesitatea imunizării. 6

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 16 octombrie
Vineri, 16 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 16 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la Festivalul Medieval, la mai multe expoziții și spectacole.