Lacul Surduc va fi locul de întrecere pentru un eveniment interesant, organizat pentru susţinerea mişcării în aer liber. În 20 iulie, acolo va avea loc cea de-a doua ediţie a traversării înot a lacului, eveniment ce are ca scop creşterea numărului celor care practică înotul în ape deschise.
"Un subiect aproape neexplorat în arta contemporană românească", condiția copiilor din centrele de plasament, este abordat într-o nouă incitantă expoziție la Galerina Calina din Timișoara. "44783" și-a intitulat Irina Broboană proiectul inspirat de cei 7 ani pe care artista i-a petrecut la școala înființată de bunicul ei, Școala Ajutătoare Băbeni din județul Vâlcea.
Peste 2000 de elevi care nu au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat anul acesta, precum şi alte câteva sute care au picat Bac-ul în sesiunile anterioare sunt aşteptaţi să se înscrie pentru sesiunea de toamnă a examenului de maturitate, în judeţul Timiş. Vedeţi mai jos calendarul probelor în a doua sesiune de Bacalaureat.
"Un profesor de top în cadrul ştiinţei şi al yoga, din lume" se va afla în această săptămână la Timișoara, anunță Prakriti School of Yoga. Swami Samnyasananda/Philip Stevens predă despre efectele yoga asupra creierului, domeniu în care a obținut o diplomă de merit la încheierea studiilor universitate în psihologie și fiziologie, iar acum își pregătește doctoratul despre combaterea stresului prin tehnici de meditaţie şi pranayama. Accesul publicului la prezentarea pe care o va susține la Timișoara este liber.
Reprezentanţii Romtelecom anunţă că funcţionarea serviciilor furnizate de companie ar putea fi întreruptă, de luni până vineri inclusiv, între orele 9-17, din cauza lucrărilor care au loc în cartierul Iosefin din Timişoara, pe strada Iancu Văcărescu şi parţial pe bulevardul Regele Carol I.
Ştiri din Timiș
Aproape 1.000 de copii, vârstnici și persoane vulnerabile din Freidorf, Fratelia și Dâmbovița vor beneficia de programe sociale și educaționale, finanțate cu 15,8 milioane de lei din fonduri europene. Proiectul Primăriei Timișoara include after-school cu masă caldă, consiliere, sprijin pentru persoanele vulnerabile și un nou Club al Pensionarilor.
Sănătate
Gripa poate provoca forme severe de boală inclusiv la copiii sănătoși, avertizează medicii. Situația este îngrijorătoare și în cazul copiilor, în condițiile în care numeroși părinți subestimează riscurile infecției gripale și necesitatea imunizării.
3
Utile
Vineri, 16 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la Festivalul Medieval, la mai multe expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Există momente în viață în care ținuta aleasă nu mai este doar o chestiune de stil - devine o declarație despre cine ești cu adevărat.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi seara, 15 octombrie, la Parlament, lista miniștrilor propuși și programul de guvernare al viitorului Cabinet. Audierile candidaților pentru funcțiile de ministru ar urma să aibă loc luni, 19 octombrie, iar votul de învestitură este programat pentru marți, 20 octombrie, potrivit informațiilor Digi24. Calendarul urmează să fie stabilit oficial de conducerile celor două Camere ale Parlamentului. UPDATE. Parlamentul votează marți învestirea Guvernului Niculescu.
10
Eveniment
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei.
7
România
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.
1