Temperaturile ridicate din ultima perioadă au făcut numeroase victime în Timiș. În fiecare zi caniculară există câteva persoane care cad în stradă din cauza căldurii, iar primii care intervin sunt paramedicii de pe ambulanțe. În general, cele mai afectate persoane sunt cele care suferă de boli cronice.
Pacienta în vârstă de numai 13 ani a suferit mai multe traumatisme și contuzii după ce camioneta în care se afla s-a prăbușit 40 de metri într-o prăpastie. Ea a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Județean Timișoara, unde este permanent monitorizată de medici.
Accident cu o victimă, în Calea Șagului din Timișoara, la intrarea în oraș. Două mașini s-au ciocnit după ce șoferul unui BMW a vrut să schimbe direcția de mers și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula din sens invers.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au hotărât să suspende activitatea mai multor cluburi din oraş pe motiv că fac gălăgie noaptea. Pe listă se regăsesc Riverdeck, Le Cinema, D arc şi Insomnia, potrivit autorităților locale. Dacă acum li s-a suspendat activitatea pe 30 de zile, pe viitor viceprimarul Traian Stoia, cel care a semnat pentru suspendare, spune că le va închide de tot.
Un motociclist de 53 de ani a ajuns în stare gravă la spital, miercuri după-amiază, după ce a fost lovit de o maşină pe bulevardul Revolutiei din Timişoara.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a anunțat astăzi, 5 februarie, recuperarea Vilei Internațional, cunoscută ca fosta casă de protocol a lui Nicolae Ceaușescu de pe Loga nr. 48, într-un demers considerat un pas important pentru patrimoniul județului și al municipiului Timișoara, spune Alfred Simonis.
Ştiri din Timiș
Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Talentați și pasionați de folclorul autentic, tinerii soliști care s-au calificat în finala acestei prestigioase competiții muzicale provin din Banatul de munte și cel de pustă, din Sălaj, din Apuseni și din Ținutul Pădurenilor, din Romanații oltenești, din Mehedinți Gorj, Muntenia, Maramureșul istoric, Prahova și Țara Binișului.
Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă în cursul zilei de joi, 5 februarie. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș transmite populației o serie de recomandări pentru prevenirea incidentelor cauzate de rafalele puternice.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat că propunerile PSD din pachetul de solidaritate nu au fost discutate în Guvern sau în coaliție și a subliniat că astfel de măsuri trebuie analizate financiar, în contextul deficitului bugetar. El a avertizat că inițiativele anunțate public fără coordonare creează tensiuni și așteptări nerealiste. Declarațiile vin după ce PSD a cerut adoptarea de urgență a pachetului de solidaritate și a celui de relansare economică.
7
Capitală Culturală
Timișoara devine, timp de două zile, un spațiu al misterului, crimelor și suspansului literar. În 6 și 7 februarie, Festivalul Bega Noir va reuni scriitori, jurnaliști și profesioniști din zona justiției și investigației pentru a explora granița dintre ficțiune și realitate.
1
Capitală Culturală
Destinul unei lumi dispărute prinde contur prin povestea Evei Ollinger, născută în 1919 la Steierdorf, localitate din Banatul Montan, astăzi cartier istoric al orașului Anina. Viața sa este una dintre istoriile personale care pot fi descoperite în expoziția „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1850–1950)”, găzduită de Muzeul Național al Banatului în mansarda Bastionului.
Ştiri din Timiș
Banca Națională a României (BNR) atrage atenția publicului asupra unui document fals care circulă în mediul online, intitulat „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, datat 4 februarie 2026 și prezentat în mod fraudulos ca fiind emis de instituție.
Utile
Joi, 5 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.